Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elisabeta Lipă, una din cele mai bune sportive ale secolului: 'Mă întreb când ne vom trezi'

jurnalspiritual.eu
Elisabeta Lipă

Cel mai decorat canotor din istoria Jocurilor Olimpice, Elisabeta Lipă a acuzat luni că sportul nu este promovat în grădiniţe şi şcoli şi că antrenorii cu greu mai găsesc copii pentru selecţii.

"Eu de fiecare dată când mă întâlnesc cu preşedintele sau cu premierul vreau să ştiu ce se doreşte de la sportul românesc. Dacă se doresc medalii, atunci trebuie să ştie că medaliile astea nu vin oricum. Avem exemple de ţări din jurul nostru, care erau pe nicăieri şi au ajuns pe locul 10-11 pe naţiuni la Jocurile Olimpice. Deci înseamnă că au investit. Noi, la ora actuală, în afară de nucleele astea mai mici sau mai mari de sportivi olimpici nu avem nimic. Nu avem sport în şcoală, selecţia e din ce în ce mai precară ... găsim din ce în ce mai puţini copii, iar ei sunt din ce în ce mai puţin dispuşi să vină către sportul de performanţă. Suntem pe podium la obezitate în Uniunea Europeană şi mă întreb când ne vom trezi. Şi nu mă refer la înalta performanţă, nu, mă refer la mişcare. Pentru că înalta performanţă se va realiza dacă zi de zi se vor face mişcare cât mai mulţi copii în grădiniţe, în şcoli... Din păcate, tot timpul când e de redus, se reduce de la sport. Să ne uităm şi acum, în pandemie, unde au fost făcut centrele de vaccinare? În sălile de sport. De ce? Cu ce a greşit sportul de el e tot timpul pedepsit. Eu nu zic că nu trebuiau făcute centrele de vaccinare, dar de ce în sălile de sport care şi aşa sunt puţine?", a precizat Lipă, acum preşedinta Federaţiei Române de Canotaj.

"Mi-aş dori enorm de mult să ne calce pe urme măcar un copil, dar la cum se manifestă această generaţie şi la cum le vedem priorităţile, cu regret spun că nu o să mai vedem sportivi care să participe la 5 sau 6 ediţii ale Jocurilor Olimpice. Acum dacă mai prinzi un sportiv să participe şi la a doua ediţie a Jocurilor din carieră eşti fericit ca preşedinte de federaţie. Trebuie să înţelegem că sportul are nevoie de reforme. Întotdeauna reformele dor, dar te doare acum şi te bucuri pentru 4 sau 8 ani, pentru că unitatea de măsură în sportul românesc o reprezintă Jocurile Olimpice", a mai spus preşedinta FRC.

"Este foarte dificil să creşti noi campioni. Dar când am venit aici am spus că trebuie să continui şi atât timp cât mă ţin puterile să mă dedic canotajului, un sport frumos care m-a ajutat să ajung ceea ce sunt. Şi mi-am propus să dau înapoi generaţiei tinere măcar pe jumătate cât au făcut şi alţii pentru mine. Generaţiilor tinere trebuie să le dăm încredere. Asta am făcut eu când canotajul românesc a obţinut două titluri mondiale... atunci am schimbat antrenorul. Pentru că noi aici suferim, la mentalitate. Nu avem încredere şi cineva trebuie să vină şi să spună că şi noi suntem la fel de buni ca adversarii noştri şi că performanţa nu se face bătând din palme. Dar dacă eşti înzestrat cu un talent de Dumnezeu ca să faci sport de performanţă, atunci merită să faci toate aceste sacrificii", a mai spus Lipă la evenimentul intitulat "Seniori de colecţie".

"Dar performanţă nu poţi să faci bătând din palme. Campioni nu poţi creşti de la un an la altul. De un campion trebuie să ai grijă ca de o floare... să o însămânţezi, s-o uzi, te rogi, vorbeşti şi o urmăreşti zi de zi pentru ca ea să crească mare şi să îţi placă ceea ce vezi. Aşa este şi în viaţa asta a noastră, a celor care ne ocupăm de medalii", a adăugat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj.

Lipă regretă că statul român nu a reuşit să construiască nici acum o pistă de canotaj, deşi această disciplină realizează constant performanţe la Jocurile Olimpice.

"Eu am participat la 6 ediţii ale Jocurilor Olimpice, vorbim de 24 de ani de activitate. Un om iese la pensie după 24 de ani... La ultima ediţie am mers pentru că nu voiam ca toată viaţa să trăiesc cu gândul că aş mai fi putut, dar nu m-am dus nici măcar să încerc. Şi asta le spun şi sportivilor din generaţia actuală. Şi m-aş fi dus şi la a şaptea ediţie a Jocurilor Olimpice, pentru că organismul mă ţinea. Dar am zis ce pot eu să fac? Ne trebuie şi nouă o pistă de canotaj, nu pentru mine, pentru canotajul românesc. Pentru că am fost la trei ediţii pe primul loc, noi am fost cei mai buni din lume... şi am zis dacă nici la nivelul ăsta statul român nu e în stare să facă ceva pentru canotajul românesc atunci... şi n-a făcut (n.r. - pista de canotaj). Şi dacă statul nu a făcut, nici eu nu am ajuns la Jocurile de la Beijing", a explicat Elisabeta Lipă.

Elisabeta Lipă are în palmares 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase olimpiade. În anul 2000, a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federația Internațională de Canotaj. Este maestră emerită a sportului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.