La debutul din Sud de France Arena, la WTT Champions Montpellier, Elizabeta Samara componenta lotului naţional a eliminat-o pe favorita 7, Mima Ito (Japonia, 9 mondial), medaliata cu bronz mondial din proba de simplu, informează news.ro.
Vicecampioana en titre de la Europa Top 16 şi-a continuat forma bună de joc după Campionatul European destinat echipelor, iar azi a început ideal în faţa niponei, cu set câştigat. Mima Ito a echilibrat duelul şi le-a câştigat pe următoarele două, însă sportiva română a oferit o revenire fabuloasă.
Condusă cu 9-4 în setul al patrulea, Elizabeta Samara a folosit toate resursele tehnice şi fizice, a lovit convingător şi a trecut toate punctele în dreptul său până la finalul setului. În decisiv, tricolora a menţinut nivelul, iar printre emoţiile finalului de joc a oferit calitate de-a lungul schimburilor pentru victoria cu 3-2 (11-9, 5-11, 3-11, 11-9, 11-9).
“I-am spus antrenorului că sper să iau un set. Când l-am luat pe primul, am zis că e ok, dar după revenind de la 1-2 (4-9) a fost uimitor. Nu ştiu cum am câştigat ultimele două puncte. Am avut o tactică pe care n-o pot spune, am avut şi mingi norocoase, dar am luptat pentru fiecare punct. Acest meci cu Ito, una dintre cele mai bune jucătoare din lume, înseamnă mult pentru mine. Aveam nevoie de această victorie, pentru că mental eram puţin jos, iar acum sunt fericită că această victorie a venit aici”, a spus Elizabeta Samara, la finalul meciului.
În optimile de finală, Elizabeta Samara o va întâlni pe câştigătoarea meciului Hana Goda (Egipt)/Doo Hoi Kem (Hong Kong).






























Comentează