Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elon Musk pregătește o lovitură de proporții: Gigantul Tesla va vinde acţiuni în valoare de 5 miliarde de dolari

tesla

Tesla va vinde acţiuni în valoare de până la 5 miliarde de dolari, ”din când în când” şi ”la preţurile pieţei”, pe fondul creşterii incredibile a preţului acestora, a anunţat producătorul american de automobile electrice într-un document depus la Comisia pentru bursă şi valori mobiliare, transmite CNBC, conform news.ro.

Compania a anunţat că băncile vor vinde acţiunile pe baza instrucţiunilor Tesla.

”Intenţionăm să folosim câştigurile nete, dacă vor exista, pentru a ne consolida sau echilibra bilanţul, precum şi pentru cheltuieli generale”, a arătat Tesla.

Acţiunile Tesla au scăzut marţi cu circa 4%, dar pe parcursul tranzacţiilor au recuperat o parte din pierdere. Declinul nu a afectat aprecierea rapidă a titlurilor Tesla înregistrată în acest an.

Marcel Vela, primele precizări după demisia șefului Poliției Române: 'Este decizia corectă, pe care am convenit-o'/ Ministrul a desemnat un interimar

La închiderea de luni, preţul acţiunile Tesla era cu 500% mai ridicat comparativ cu nivelul de la începutul anului.

În ultimul an, acţiunile Tesla au urcat cu 1.004% comparativ cu creterea de 20% a indicelui S&P 500.

Avansul titlurilor Tesla s-a accelerat după anunţul companiei referitor la divizarea în proporţie de 5 la 1 a acestora, pe 11 august.

De atunci, acţiunile Tesla au urcat cu 81,3%, din care cu 12,6% luni, ziua când a intrat în viguare măsura. Creterea a avut loc chiar dacă divizarea acţiunilor este doar cosmetică, având în vedere că nu a fost determinată de modificări fundamentale ale afacerii.

Tesla are în prezent o capitalizare de piaţă de circa 464 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că noua ofertă de acţiuni reprezintă aproximativ 1% din valoarea companiei, potrivit datelor FactSet.

O parte din aprecierea acţiunilor Tesla este determinată de raportarea de către companie, pe 22 iulie, a unui profit trimestrial pentru a patra oară consecutiv, fapt care califică Tesla pentru includerea în indicele S&P 500. Tesla a raportat şi livrări de vehicule peste aşteptări în trimestrul al doilea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.