Rusia ar putea furniza o centrală nucleară de mici proporții pentru o misiune pe Marte planificată de șeful companiei SpaceX, Elon Musk. Propunerea a fost făcută joi de reprezentantul pentru cooperare internațională al președintelui rus Vladimir Putin, potrivit Mediafax.
Kirill Dmitriev a spus că specialiștii ruși ar putea discuta oferta cu Elon Musk prin videoconferință, potrivit Reuters. Este pentru a doua oară în luna martie când reprezentantul lui Putin vorbește despre o potențială cooperare cu Musk.
Trump revigorează legăturile cu Rusia, iar Musk plănuiește o călătorie pe Marte
Propunerea vine după ce președintele american Donald Trump a lansat discuții cu Rusia menite să revigoreze legăturile bilaterale. Moscova încearcă să dezvolte cooperarea economică cu Washington, chiar dacă sancțiunile SUA împotriva Rusiei din cauza conflictului din Ucraina rămân în vigoare.
Musk, un apropiat al lui Trump, a declarat la începutul acestei luni că racheta sa Starship va porni spre Marte până la sfârșitul anului viitor.
Într-o postare pe X, Musk a scris că oamenii ar putea ajunge pe Marte în 2029 sau în 2031. Anul trecut, miliardarul a dezvăluit planurile sale de a construi un „oraș auto-susținut în aproximativ 20 de ani” pe Marte, care ar avea nevoie de o sursă de energie.
Trump a promis în finalul discursului să „înfigă steagul american pe Marte” în mandatul său, spre încântarea lui Elon Musk
Trump spune că este timpul ca America să îşi ia destinul în propriile mâini şi promite că va conduce naţiunea pentru a ajunge „cea mai liberă, mai avansată, mai dinamică şi mai dominantă civilizaţie care a existat vreodată pe faţa acestui pământ”.
El spune că America va „cuceri frontierele vaste ale ştiinţei” şi „va conduce omenirea în spaţiu”, „va înfige steagul american pe planeta Marte şi chiar mult mai departe”.
Comentează