Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elveţia a anunţat lotul pentru meciurile cu Israel, Kosovo şi România, din preliminariile EURO 2024

content.thecoachingmanual.com/
Antrenor de fotbal

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Elveţiei, Murat Yakin, a convocat 24 de jucători pentru cele trei meciuri pe care echipa sa le mai are de disputat în preliminariile EURO 2024, cu Israelul, Kosovo şi România, potrivit Agerpres.

Există cinci noutăţi faţă de lotul chemat de Yakin în octombrie, fiind de notat revenirile fundaşului central Nico Elvedi (Borussia Moenchengladbach) şi atacanţilor Noah Okafor (AC Milan) şi Ruben Vargas (FC Augsburg), care au fost accidentaţi.

Fundaşul Loris Benito (BSC Young Boys) a fost selecţionat pentru prima oară de la EURO 2020. După ce a evoluat ca fundaş stânga, Benito a fost utilizat la club în ultima vreme ca apărător central. Coechipierul său Filip Ugrinic a fost convocat din nou la reprezentativa Elveţiei, după ce şi-a făcut debutul în septembrie. Murat Yakin a renunţat la Uran Bislimi, Cedric Itten, Jordan Lotomba şi Djibril Sow.

''Nati'' va întâlni cele mai puternice echipe din grupă luna aceasta, urmând să joace pe 15 noiembrie cu Israelul, la Felcsut (Ungaria), apoi va întâlni Kosovo pe teren propriu, la Basel, în data de 18 noiembrie, iar ultima partidă a campaniei va avea loc pe 21 noiembrie, la Bucureşti, cu România.

''Aceste trei meciuri şi cele două călătorii în străinătate în şase zile cer multe eforturi mentale şi fizice. Suntem pregătiţi să facem faţă acestor provocări şi să calificăm echipa pentru a şasea oară consecutiv la un turneu final'', a declarat Murat Yakin, citat de site-ul federaţiei elveţiene de fotbal.

''Vrem să mergem la EURO 2024 şi ştim că putem termina pe primul loc în grupă prin mijloacele noastre. Fiecare jucător şi întregul staff trebuie să muncească la nivel maxim. Sunt ferm convins că vom reuşi'', a mai spus Yakin.

Lotul Elveţiei:

portari: Gregor Kobel (Borussia Dortmund), Yvon Mvogo (Lorient), Yann Sommer (Inter Milano);

fundaşi: Manuel Akanji (Manchester City), Loris Benito (Young Boys Berna), Eray Comert (FC Nantes), Nico Elvedi (Borussia Moenchengladbach), Edimilson Fernandes (Mainz), Ulisses Garcia (Young Boys Berna), Ricardo Rodriguez (Torino), Fabian Schaer (Newcastle United), Cedric Zesiger (VfL Wolfsburg);

mijlocaşi: Michel Aebischer (Bologna), Remo Freuler (Bologna), Xherdan Shaqiri (Chicago Fire), Renato Steffen (Lugano), Filip Ugrinic (Young Boys Berna), Granit Xhaka (Bayer Leverkusen), Denis Zakaria (Monaco);

 

atacanţi: Zeki Amdouni (Burnley), Dan Ndoye (Bologna), Noah Okafor (AC Milan), Ruben Vargas (FC Augsburg), Andi Zeqiri (Genk).

România, care va juca pe 18 noiembrie cu Israelul, la Felcsut (Ungaria), ocupă primul loc în clasament, cu 16 puncte (8 jocuri), urmată de Elveţia, 15 (7 j), Israel, 11 p (6 j), Kosovo, 7 p (7 j), Belarus, 6 p (8 j), Andorra, 2 p (8 j).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.