Elveția aprobă căsătoriile între homosexuali și lesbiene: vor putea avea acces și la o bancă de spermă

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 10-12-2020

Actualizat: 10-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentul Elveţiei a aprobat miercuri textul unui proiect de lege ce autorizează căsătoria pentru cuplurile de acelaşi sex, deschizând calea pentru adoptarea acestuia în una dintre puţinele ţări europene unde căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este legalizată, informează AFP, relatează Agerpres.

Textul le va permite homosexualilor şi lesbienelor să se căsătorească, iar acestora din urmă să aibă acces la o bancă de spermă. Însă, după toate probabilităţile, textul va trebui aprobat în cadrul unui referendum, pentru a putea avea puterea unei legi.

Cuplurile homosexuale din Elveţia pot să formeze "parteneriate înregistrate", însă acestea nu le oferă aceleaşi drepturi ca o căsătorie în ceea ce priveşte accesul la cetăţenie sau adopţie.

Partidele de stânga au salutat drept "istoric" acordul înregistrat miercuri asupra textului. "Este demult timpul să punem capăt unei discriminări instituţionale şi să oferim aceleaşi drepturi tuturor", a declarat în parlament deputatul ecologist Nicolas Walder, citat de agenţia de presă ATS.

Citește și: Cuvintele Patriarhului Daniel despre căderea regimului s-au adeverit! Ludovic Orban a pierdut puterea: 'Dumnezeu nu se lasă batjocorit!'

Noua lege se afla în dezbateri din 2013, cu numeroase pendulări între cele două camere ale parlamentului. Una dintre prevederile cele mai controversate a fost accesul cuplurilor lesbiene la banca de spermă, partidele de dreapta opunându-se acestuia.

Aceleaşi partide de dreapta au luptat în Senat pentru a încerca să impună ca adoptarea legii să fie condiţionată de o modificare a Constituţiei - ceea ce ar fi dus automat la o consultare populară - cerere respinsă în final. Cu toate acestea, dreapta ar putea impune un astfel de plebiscit dacă va aduna suficiente semnături pentru a-l convoca.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri