Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elveția în context covid-19

elvetia
În cursul ședinței de guvern din 8 aprilie 2020, executivul federal a decis prelungirea, până la 26 aprilie 2020, a „stării extraordinare” (decretate pe data de 16 martie 2020) pe teritoriul Confederației Elvețiene și a tuturor măsurilor luate, la acel moment, și a căror valabilitate ar fi expirat la 19 aprilie 2020.
Principalele măsuri, care vor rămâne în vigoare până la 26 aprilie a.c., sunt:
- Suspendarea prevederilor acordului Schengen și introducerea de controale la toate frontierele. Astfel, Poliția de frontieră elvețiană va permite intrarea în Elveția numai pentru următoarele categorii de persoane:
1. cetățenilor elvețieni;
2. persoanelor care dețin un permis valabil de ședere în Elveția sau un permis de tip G pentru navetiștii transfrontalieri;
3. persoanelor care pot face dovada faptului că, la sosirea în Elveția, le va fi eliberat un permis de ședere;
4. cetățenilor UE și EEA care călătoresc în Elveția în scop profesional;
5. persoanelor care dețin o viză Schengen (de tip „C”) – acordată specialiștilor în domeniul sănătății sau pentru o „vizită oficială” urgentă – care a fost emisă după 25 martie 2020;
6. persoanelor care dețin o viză națională (de tip „D”) emisă în vederea angajării sau a reîntregirii familiei;
7. persoanelor aflate într-o situație de absolută urgență.
- Transporturile feroviare elvețiene nu vor depăși frontiera elvețiană națională.
- Transporturile aeriene din state sau regiuni de risc vor putea fi suspendate în funcție de evoluțiile ulterioare. Compania aeriana SWISS și-a anulat zborurile spre China până la data de 24 aprilie a.c.
- Sunt interzise în spațiile publice întrunirile, inclusiv cele spontane, de peste cinci persoane.
- Închiderea tuturor magazinelor comerciale (cu excepția celor ce comercializează alimente precum și a drogheriilor), restaurantelor, barurilor, centrelor de recreere și sport (ex.: teatre, cinematografe, muzee, biblioteci, săli de concert) dar și a saloanelor de cosmetică și coafură etc.
- Interzicerea funcționării și accesului în stațiunile montane de ski și în centrele/bazele sportive.
- Se recomandă limitarea contactelor sociale și a utilizării mijloacelor de transport în comun precum și respectarea strictă a normelor igienico-sanitare cunoscute.
Vor rămâne deschise farmaciile, benzinăriile, gările și autogările, filialele bancare, oficiile poștale și unitățile hoteliere. De asemenea, vor putea funcționa bufetele/cantinele de întreprindere precum și firmele de catering care livrează alimente la domiciliu.
În privința spitalelor, clinicilor sau cabinetelor medicale acestea vor funcționa, dar vor putea fi amânate intervențiile/terapiile care nu sunt acute.
Se recomandă păstrarea unei distanțe de 2 metri între persoane (distanță socială) și limitarea benevolă a deplasărilor din afara locuinței.
De asemenea, executivul federal elvețian recomandă persoanelor în vârstă (grupă de vârstă preponderent expusă îmbolnăvirii cu COVID – 19) să-și restrângă deplasările.
Indicații pentru cetățenii români care intenționează să tranziteze Germania și Austria
Pe relația cu Germania:
- au fost introduse controale severe la frontiere, fiind permisă tranzitarea teritoriului german numai în cazuri bine motivate (ex: tratament medical, deces în familie etc.);
- este permisă cetățenilor români tranzitarea spre România, numai dacă prezintă un document de călătorie valabil care atestă reședința în România.
Pe relația cu Austria:
- au fost suspendate cursele feroviare între Austria și Elveția, în ambele sensuri;
- tranzitarea Ungariei cu trenul, dinspre Austria, nu este posibilă din cauza restricțiilor impuse de autoritățile ungare;
- cetățenii care tranzitează Austria fără nicio oprire (în nicio locaţie) nu trebuie să prezinte certificat medical cu test biologico-molecular.
Condiții de intrare pentru șoferi români în Austria:
Începând cu 19.03.2020, la punctele de frontieră vestice ale Austriei, cu Italia, Elveția și Germania, poliția austriacă va permite intrare în Austria șoferilor români cu destinația România conform unui orar bine precizat, pentru a evita aglomerația la Nickelsdorf. Această măsură vine în contextul deciziei Ungariei de a permite tranzitul rutier pe teritoriul său numai noaptea, între orele 21:00-05:00, via punctul de frontieră Nickelsdorf-Hegyeshalom.
Informații exacte privind acest orar pot fi obținute accesând linkul:
http://viena.mae.ro/local-news/1419,
precum și la:
https://www.facebook.com/ambasadaromanieiaustria/posts/1416022388599187
De asemenea, vă rugăm să vă informați în permanență, accesând site-urile enumerate mai jos, inclusiv asupra condițiilor de călătorie în și din Elveția.
Site-uri din Elveția
https://www.dfae.admin.ch/…/newsu…/2020/01/corona-virus.html
https://www.bag.admin.ch/…/aktuelle-ausbruec…/novel-cov.html
Suplimentar cetățenii români pot primi informații de autoritățile elvețiene accesând hotline-ul permanent (24 de ore din 24) +41 58 463 0000 unde sunt furnizate informații în limbile engleză, germană, franceză sau italiană.
Site-uri din România
http://www.mae.ro/node/51759
https://www.cnscbt.ro/…/1440-lista-zonelor-cu-transmitere-c…
http://www.dsu.mai.gov.ro/
Contactarea autorităților române
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna: +41 (0) 31 351 3639 sau +41 (0) 31 351 0546 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Se recomandă, de asemenea, sesizarea Ambasadei României în Confederația Elvețiană, care poate acorda asistență consulară în condițiile prevăzute de lege. Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berna: +41 (0) 76 387 5005.
Alte recomandări
Cetățenii români care se află pe teritoriul Confederației Elvețiene sunt sfătuiți:
• să respecte cu strictețe anunțurile și recomandările autorităților locale.
• să urmărească mass-media locală pentru a afla care sunt zonele cele mai afectate pentru a le putea evita.
• să păstreze în locuri sigure documentele și valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărțile de credit, etc. pentru a evita pierderea acestora.
• să își încheie asigurare de călătorie, medicală și de viață!

Scrie Ambasada Romaniei in Elvetia, pe pagina de facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.