Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elveţia le interzice pe viaţă pedofililor condamnaţi să lucreze cu copii

pedofili

Elveţia urmează să le interzică pedofililor să lucreze în contact cu copiii, începând de anul viitor, o propunere care a fost susţinută de 63% din populaţie într-un referendum, în 2014, relatează AFP, informează News.ro.

Guvernul a anunţat miercuri, într-un comunicat, că noua lege, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, stipulează că orice persoană condamnată după ce a fost găsită vinovată că a adus atingere integrităţii sexuale a unui copil în vârstă de până în 18 ani sau a unui adult vulnerabil va fi definitiv privată de dreptul de a exercita o activitate profesională sau voluntară cu aceste grupuri de populaţie.

Această lege este una dintre cele mai dure din Europa vizând autorii abuzurilor sexuale.

Până în prezent, Elveţia pronunţa interdicţii de maximum zece ani contra pedofililor condamnaţi la cel puţin şase luni de închisoare.

În pofida largei susţineri din partea populaţiei, propunerea de lege a rămas la sertar timp de patru ani, din cauza reticenţei Guvernului de a crea o legătură automată între o condamnare şi o interdicţie pe viaţă.

În versiunea finală, Camerele federale au introdus o ”clauză derogatorie”, care-i acordă judecătorului dreptul la o mai mare toleranţă în cazuri de infracţiuni sexuale foarte puţin grave, atunci când nu există un risc de recidivă.

”Acest lucru priveşte cazurile de iubire între adolescenţi”, a subliniat Guvernul, atent să ferească persoane în vârstă de 20 de ani să fie vizate de o asemenea interdicţie din cauza faptului că au întreţinut relaţii sexuale cu o persoană în vârstă de până la 16 ani.

Însă Guvernul afirmă, în comunicat, că pedofilii - în sensul clinic al termenului - nu vor putea în niciun caz să beneficieze de clauza de excepţie.

Angajatorii, organizaţiile şi autorităţile competente vor putea să verifice cazierul judiciar al unui candidat sau colaborator pentru a vedea dacă este afectat de interdicţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.