DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Emerson: 'Este un vis să joc lângă Messi, este cel mai bun din lume'

www.digisport.ro
Lionel Messi

Emerson ar putea îmbrăca tricoul blaugrana. Fundașul brazilian, în vârstă de 20 de ani, care aparține de două cluburi 50-50%, Real Betis și Barcelona, a oferit un interviu publicației Mundo Deportivo în care a vorbit despre planurile de viitor, dar și despre ce a însemnat să joace lângă Messi, potrivit Mediafax.

Emerson a semnat în vara anului 2019 cu Barcelona, după care a ajuns la Real Betis, contra șase milioane de euro. Cu toate acestea, campioana Spaniei are opțiune de a-l recupera în 2021.

Apărătorul brazilian a precizat că a "învățat mult" și că modul lui de a juca "se îmbunătățește pe zi ce trece". Emerson, care caracteriează fotbalul spaniol ca fiind "foarte tactic" și "cu puțin timp de gândire", a precizat că: "Eu sunt un fundaș lateral de atac, îmi place să ajung când mai aproape de careul advers, dar sunt, de asemenea, conștient că trebuie să apăr, acesta este rolul meu.

Mie îmi place. Îmi iubesc mult echipa (n.red. - Real Betis), jucăm din suflet. A început lumea să mă recunoască pe stradă".

CITEȘTE ȘI: Cel mai puternic somnifer natural: Alungă stresul și te relaxează total

Referitor la viitorul lui la Barcelona, Emerson a spus: "Mi-este foarte clar în minte că vreau să ajung la Barcelona, că vreau să lupt pentru Liga Campionilor și pentru alte trofee. Trebuie să muncesc mai mult".

"Spun că joc foarte bine, să continui să muncesc la fel de bine și că în curând s-ar putea să ajung la Barcelona", este mesajul pe care i l-a transmis agentul lui referitor la părerea celor din conducerea clubului blaugrana.

Deși Barcelona îl poate recupera, potrivit contractului la 30 iunie 2021, Emerson ar putea îmbrăca mai repede tricoul catalanilor, dacă ar plăti o sumă de bani: "Există o clauză, iar Barcelona va trebui să plăteasc, dar nu știu ce sumă de bani este".

La final, Emerson a povestit că unul dintre visurile lui a fost să poată să joace fotbal lângă Messi: "Este un vis să joc lângă Messi, este cel mai bun din lume. Este și mai incredibil în momentul în care îl vezi de aproape. La 13 ani jucam cu Messi pe jocurile video și îl aveam în față. Vreau să îi spun copilului meu că am jucat lângă Messi".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.