Emil Boc încearcă să fie deschizător de drumuri: Clujenii vor primi bilete pentru transport în schimbul ambalajelor reciclate

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 26-07-2022

Actualizat: 26-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Un nou proiect pilot de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor a fost inaugurat la Cluj-Napoca. În schimbul a 15 ambalaje reciclate, clujenii vor primi un bilet dus-întors pentru transportul în comun din oraş.

Ambalajele pot fi din sticlă, plastic şi aluminiu/metal, recipientele din sticlă pot avea maximum 1,5l, iar PET-urile maximum 3l.

Primarul municipiului, Emil Boc, a precizat că momentan sunt două puncte de colectare, în Piaţa agroalimentară Zorilor și în Piaţa agroalimentară Flora din cartierul Mănăştur, cel din urmă urmând să funcționeze de la 1 august.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, l-a felicitat pe primarul din Cluj-Napoca: ”Îl felicit pe primarul Emil Boc şi sper ca un număr cât mai mare de primării din ţară să urmeze exemplul Clujului. Eu am obţinut, deja, un bilet de probă în luna mai, sper să pot să îl folosesc cât mai curând la Cluj”.

Înfiinţarea şi operaţionalizarea Sistemului garanţie-returnare (SGR) în România ”este foarte aproape şi va fi un efort uriaş, pentru că va fi, cu adevărat, cel mai mare proiect logistic realizat în România, în ultimii 30 de ani”, a adăugat ministrul.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri