Emisiunea 'Gospodar fără pereche' a fost lider de audiență, joi seara, cu peste 1 milion de telespectatori

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 06-03-2020

Actualizat: 06-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: libertatea.ro

Reality show-ul „Gospodar fără pereche” de la Pro TV a fost urmărit, joi seară, de mai mult de 1 milion de telespectatori, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Emisiunea a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public şi a înregistrat 6,7 puncte de rating şi 21,2% share pe segmentul publicului comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, faţă de postul de televiziune clasat pe locul al doilea, care a obţinut 4,2 puncte de rating şi 13,3% share, conform News.ro.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel naţional, peste 1 milion de telespectatori au urmărit emisiunea, iar în minutul de maximă audienţă, de la 22:06, „Gospodar fără pereche” era vizionată de peste 1,4 milioane de români.

Următoarea ediţie va fi difuzată joi, de la ora 21:30.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri