Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emma Răducanu i-a mulţumit lui Lewis Hamilton pentru susţinere

Inquam Photos / Simion Tataru
Inquam Emma Răducanu

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, câştigătoarea titlului la US Open, i-a mulţumit campionului mondial en titre de Formula 1, conaţionalul său Lewis Hamilton, pentru sfaturile sale şi susţinerea oferită după ce tânăra şi-a adjudecat surprinzător primul să titlu de Mare Şlem la doar 18 ani, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Răducanu, al cărei tată este român, l-a descris pe Hamilton, care are şapte titluri de campion în Formula, ca fiind un ''model'' pentru ea, dar şi un ''tip de treabă'', după ce a învins-o pe românca Gabriela Ruse cu 6-3, 7-6 (7/3), într-un meci demonstrativ care a avut loc duminică la Royal Albert Hall din Londra în cadrul turneului ATP Champions.

Emma Răducanu a concurat la karting şi motocros pe când era copil şi este un mare fan al Formulei 1.

Citește și: O NOTĂ SECRETĂ l-ar plasa pe șeful DALI din MAI într-o presupusă DELAPIDARE a unui hotel din vestul țării...

''(Hamilton) mi-a spus: 'Ai răbdare, trebuie să laşi valul să te ducă. Totul este foarte bine, nu-ţi face griji'. A fost o încurajare binevenită. A fost un model pentru mine, ajutându-mă să trec peste etapele care au urmat'', a declarat Răducanu în presa britanică.

Răducanu (19 ani împliniţi pe 13 noiembrie) a ţinut să îndepărteze zvonurile că l-ar învinge pe Hamilton în duelul pentru titlul de Personalitatea sportivă a anului, decernat de BBC luna viitoare: ''Nu, cu siguranţă, nu. Îi fac galerie lui Lewis în această cursă''.

''Nici nu mă gândesc la asta. Pentru mine este ceva foarte departe, dincolo de tărâmul posibilităţilor'', a subliniat Emma Răducanu.

Tânăra se pregăteşte pentru sezonul 2022 cu sesiuni intense de antrenamente de cinci ore în fiecare zi: ''Aşteptările mele de la mine sunt să progresez continuu, vreau să mă uit în urmă la finalul anului şi să văd că am avut de câştigat la diferite capitole. Ştiu că e nevoie de multă răbdare pentru a ajunge acolo unde vreau să fiu''.

Meciul dintre Răducanu şi Ruse a fost primul pentru Emma pe pământ britanic după victoria de senzaţie de la Flushing Meadows, turneu pe care l-a abordat de pe locul 150 mondial şi pe care l-a terminat cu victorii pe linie, fără a pierde vreun set, venind din calificări şi devenind prima jucătoare din Marea Britanie care câştigă un titlu de Mare Şlem în ultimii 44 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.