Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emmanuel Macron a ajuns la Beirut și anunţă asistenţă europeană

Agerpres
Emmanuel Macron

Libanul "nu este singur", a declarat joi, la Beirut, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, după explozia soldată cu cel puţin 145 de morţi, anunţând măsuri de asistenţă din partea Parisului şi a Uniunii Europene, dar cerând Guvernului libanez reforme structurale, informează Mediafax.

"Libanul nu este singur. Astăzi, prioritatea este asistenţa, susţinerea necondiţionată a populaţiei. Dar exigenţa pe care Franţa o are de câteva luni, de ani, se referă la reformele indispensabile în anumite sectoare", a declarat Emmanuel Macron, citat de cotidianul Le Figaro.

"Dacă aceste reforme nu vor fi efectuate, Libanul va continua să se scufunde. Noi vom ajuta să organizăm în următoarele zile măsuri suplimentare de asistenţă, la nivel francez, la nivel european. Eu doresc să organizez cooperarea europeană şi, mai larg, cooperarea internaţională", a subliniat preşedintele Franţei.

Potrivit celui mai recen bilanţ, cel puţin 145 de persoane au murit, iar alte aproximativ 5.000 au fost rănite în urma exploziei produse în zona portuară din Beirut.

Franţa a trimis deja zeci de membri ai echipelor de intervenţie în Liban. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat oferirea unui ajutor "excepţional" de 100.000 de euro oraşului Beirut. În plus, regiunea Île-de-France va dona 300.000 de euro filialei libaneze a Crucii Roşii.

Libanul este afectat de o gravă criză economică şi socială. În ultimele luni, la Beirut au avut loc proteste masive faţă de situaţia socială.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.