Emmanuel Macron a observat convergenţe cu Angela Merkel în timpul întrevederii de la Berlin

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 16-03-2017

Actualizat: 16-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Politico

Candidatul centrist la preşedinţia Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că a constatat numeroase convergenţe între el şi cancelarul german Angela Merkel în cursul întrevederii pe care cei doi au avut-o joi la Berlin, transmite AFP. 'Nu uit că sunt aici doar în calitate de candidat, dar am văzut multe convergenţe cu cancelarul', a spus Macron în faţa mulţimii de ziarişti veniţi să-l audă după ce a discutat circa o oră cu şefa guvernului german.

Considerat un euro-entuziast, fostul ministru al economiei în guvernul preşedintelui François Hollande a mai spus în faţa presei că i-a transmis cancelarului Merkel ataşamentul său faţă de 'cuplul franco-german', dorinţa sa de a lupta 'împotriva extremelor', precum şi hotărârea sa de a 'menţine angajamentele' europene ale Franţei, un subiect care adesea în trecut a divizat Parisul şi Berlinul. 'Am avut o interlocutoare foarte deschisă faţă de un cuplu franco-german şi mai puternic, mai ales într-un moment în care Europa trece prin etape importante', a subliniat Emmanuel Macron, un politician în vârstă de doar 39 de ani, fost socialist care acum se repoziţionează la centru, conform Agerpres.

El a vorbit în continuare despre 'preocuparea comună pentru Europa' şi s-a pronunţat pentru o consolidare a politicilor europene mai ales în sectoarele apărării, mediului şi tehnologiei informaţiei, precum şi pentru impulsionarea investiţiilor în zona euro. Emmanuel Macron a negat că ar fi venit la Berlin pentru a fi 'înnobilat' de către Angela Merkel, el afirmând că 'singura înnobilare într-o campanie prezidenţiale este cea făcută de popor'. Însă a ţinut în faţa presei un discurs reformator compatibil cu exigenţele Germaniei faţă de partenerii ei europeni. 'Am vorbit despre voinţa mea de a ne reforma piaţa muncii şi sistemul de învăţământ', de a elabora 'un pachet de investiţii pentru economia noastră', să 'ne respectăm angajamentele' şi să 'restabilim o încredere puternică între Franţa şi Germania', a mai spus Emmanuel Macron la Berlin.

Dintre aspiranţii la preşedinţia Franţei, Angela Merkel l-a mai primit pentru o întrevedere şi pe candidatul dreptei, Francois Fillon, pe 23 ianuarie. Dar numai două zile mai târziu în Franţa a izbucnit scandalul privind presupusele locuri de muncă fictive ale soţiei lui Fillon. Considerat până atunci favoritul scrutinului prezidenţial, Francois Fillon a scăzut apoi dramatic în sondaje, astfel că în prezent el nu mai este cotat cu şanse să ajungă în turul al doilea în care, conform sondajelor actuale, Emmanuel Macron ar învinge-o la mare distanţă pe lidera extremei drepte, Marine Le Pen.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri