DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Emmanuel Macron face SCANDAL internațional: Îl acuză pe premierul Australiei că l-a mințit în afacerea secolului

Agerpres - Reuters
Emmanuel Macron

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, îl acuză pe premierul australian, Scott Morrison, de faptul că l-a minţit cu privire la anularea megacontractului în valoare de 55 de miliarde de euro privind cumpărarea a 12 submarine franceze cu propulsie clasică, în urmă cu şase săptămâni, în urma încheierii AUKUS, o alianţă în domeniul securităţii a Australiei, Statelor Unite şi Mari Britanii, şi apreciază că sunt necesare eforturi suplimentare în vederea refacerii încrederii, relatează DPA şi Reuters.

Cei doi lideri s-a întâlnit la summitul G20 de la Roma pentru prima oară după anunţarea AUKUS.

Parisul, furios, atunci, şi-a recehemat ambasadorii la Canberra şi Washington, pe care le-a acuzat de trădarea Franţei.

Întrebat de jurnalişti, în marja summitului G20, la Roma, duminică seara târziu, dacă crede că Morrison l-a minţit în privinţa intenţiei Canberrei cu privire la contract, Macron a declarat că ”nu cred, ştiu”.

”Am mult respect şi prietenie faţă de poporul australian. Spun doar că atunci când ai respect, trebuie să fii sincer şi te comporţi în conformitate şi în mod consecvent faţă de această valoare”, a declarat Macron unui grup de jurnalişti australieni prezenţi la G20.

Această criză francezo-australiană a izbucnit în septembrie, după ce Statele Unite au anunţat această alianţă în domeniul securităţii în Pacficul de Sud, vizând să contracareze China în regiune.

În cadrul AUKUS, Asutralia urmează să primească acces la tehnologia americană de construire şi operare a submarinelor nucleare, iar megacontractul cu Franţa a fost anulat.

”Cred că pot să existe dezacorduri, respect opţiunile suverane, dar trebuie să-ţi respecţi aliaţii şi partenerii şi nu a fost în regulă cu acest acord”.

Morrison a dezminţit, ulterior, într-o conferinţă de presă, că l-a minţit pe preşedintele francez şi a subliniat că decizia anulării contractului ”a fost în interesul naţional al Australiei”.

Potrivit postului australian ABC, Morrison a anunţat că Canberra i-a spus lui Macron că Australia şi-a schimbat poziţia cu privire la submarine cu mult înainte ca Parisul să se înfurie din cauza anunţării AUKUS.

”Am fost foarte clar cu privire la faptul că submarinele (cu propulsie) clasică nu au să fie în măsură să răspundă intereselor noastre strategice şi că trebuie să luăm o decizie în interesul nostru naţional”, declară Morrison că i-a spus lui Macron în urmă cu mai multe luni, potrivit ABC.

Morrison şi Macron au discutat săptămâna trecută, după care premerul australian a încercat să dea mâna în public cu preşedintele francez la summitul G20.

Vicepremierul australian Barnaby Joyce l-a îndemnat luni pe Macron ”să depăşească” momentul.

”N-am furat o insulă, nu am stricat Turnul Eiffel, a fost un contract”, a declarat el la Moree, situat la 644 de klometri nord-vest de Sydney, potrivit postului australian.

”Contractele au prevederi, iar una dintre aceste prevederi este că poţi ieşi din contract”, a adăugat el.

El a făcut aceste declaraţii înainte ca ministrul australian de Externe, Marise Payne, să se întâlnească cu ambasadorul Franţei în Australia.

Payne a anunţat că această întâlnire de o oră s-a concentrat asupra unei ”reparări” a relaţiei australiano-franceze.

Preşedintele american, Joe Biden, şi-a făcut ma culpa, vineri, cu privire la consecinţele AUKUS, în cursul unei întâlniri cu Macron la Roma, apreciind că feleul în care a fost gestionată alianţa a fost ”neîndemânatic”.

”Ceea ce am făcut noi a fost neîndemânatic”, a declarat Biden, adăugând că a crezut, la momentul respectiv, că Parisul a fost informat înainte de anunţarea AUKUS.

Macron a părut să vrea să lase disputa cu Statelor Unite în urmă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.