Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a discutat joi cu ministrul saudit de externe Adel al-Jubeir despre situaţia din Arabia Saudită, după ce autorităţile de la Riad au anunţat arestarea a 200 de persoane de rang înalt, inclusiv membri ai familiei regale, în cadrul unei campanii anticorupţie, informează Reuters.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat de la Washington, Heather Nauert, a declarat că joi a avut loc şi o întâlnire a însărcinatului cu afaceri american de la Riad cu premierul libanez demisionar Saad Hariri. Acesta se află în continuare în Arabia Saudită, de unde şi-a anunţat sâmbătă demisia. Nauert a refuzat să precizeze unde a avut loc întâlnirea şi să dea alte detalii despre situaţia lui Hariri. Ea a afirmat că discuţiile diplomatice au fost "sensibile şi private".
Citește și: Guvernul britanic acceptă oficializarea datei Brexit
Arabia Saudită a dezminţit zvonurile că Hariri se află în arest la domiciliu, iar premierul Libanului nu a emis niciun comunicat în acest sens, dar nici nu a negat că libertatea de mişcare îi este restricţionată. Surse oficiale de la Beirut susţin că Hariri este reţinut la Riad şi că demisia sa a fost ordonată de saudiţi.
Joi, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a făcut o vizită anunţată în ultimul moment în Arabia Saudită, unde a discutat cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, cel care a orchestrat arestările prezentate oficial ca eforturi de combatere a corupţiei. Agenţia de presă saudită SPA, preluată de DPA, a informat că dialogul s-a referit la ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu şi la coordonarea luptei antiteroriste. La întâlnire a participat şi ministrul de externe al-Jubeir, anunță News.ro.
În august, Macron a afirmat că Arabia Saudită şi Qatarul au finanţat grupări care au contribuit la terorism. Surse din cadrul preşedinţiei franceze au susţinut însă că relaţiile dintre Paris şi Riad sunt bune şi că preşedintele discută periodic la telefon cu prinţul moştenitor saudit şi cu regele Salman.
Comentează