Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut vineri Rusiei "să accepte propunerea americano-ucraineană de încetare a focului pentru 30 de zile" şi să "pună capăt abuzurilor" în Ucraina, precum şi declaraţiilor prin care doar trage de timp, relatează France Presse.
Sâmbătă, "vom continua să lucrăm la consolidarea sprijinului pentru Ucraina şi la o pace solidă şi durabilă, în videoconferinţa" cu premierul britanic Keir Starmer, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu "toţi partenerii noştri", a declarat pe platforma X şeful statului francez , după ce a avut o convorbire telefonică cu aceşti doi conducători "în urma progreselor făcute la reuniunea dintre SUA şi Ucraina de la Jeddah", care a avut loc marţi în Arabia Saudită.
Comentează