Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emmanuel Macron: Republica Moldova va primi în aproximativ 10 zile un răspuns clar privind aderarea la UE

Republica Moldova va primi un răspuns ”clar” la solicitarea de acordare a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană în aproximativ zece zile, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron, în timpul vizitei sale la Chişinău. De asemenea, liderul francez a subliniat că ”problema transnistreană” nu va reprezenta un impediment în privinţa integrării, relatează deschide.md.

Macron a specificat că vizita sa la Chişinău are rolul de a arăta ”hotărârea” Franţei ”de a consolida relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană”.

”Această candidatură va fi dezbătută în aproximativ 10 zile. Franţa îşi va juca în mod deplin rolul de preşedinte pentru a permite să se ajungă la un consens în acest sens. Vrem să transmitem un mesaj pozitiv şi clar faţă de cererea pe care aţi depus-o... Doresc să avem un răspuns clar pe tema aderării. Acest răspuns va fi însoţit de condiţii pentru a putea avansa, pentru că dacă am aplica toate regulile de acordare a statutului de candidat, pur şi simplu nu am acorda nimănui acest statut”, a afirmat preşedintele Macron.

Liderul francez a menţionat că ”problema transnistreană” nu va reprezenta un obstacol în privinţa integrării Republicii Moldova în UE.

”Salut spiritul de pace şi de moderaţie al preşedintelui Maia Sandu la acest subiect. Dorim ca R. Moldova sa rămână suverană, cu teritoriul integru... Nu putem spune că problema transnistreană reprezintă un blocaj sau un obstacol, dar, în decursul procesului, va trebui să găsim soluţii la această situaţie”, a adăugat Macron.

Liderul francez şi-a exprimat admiraţia faţă de eforturile depuse de Republica Moldova în gestionarea crizei refugiaţilor ucraineni şi a subliniat necesitatea încheierii războiului din Ucraina.

De asemenea, a afirmat că Franţa va aloca 40 de milioane de euro Chişinăului în vederea dublării bugetului militar în vreme de război.

”Franţa este una dintre primele ţări care susţine R. Moldova şi îmi iau acest angajament ca acest sprijin să continue”, a evocat liderul francez.

”Puteţi să contaţi pe susţinerea Franţei şi a UE. Vizita mea are ca obiectiv să arate hotărârea noastră de a consolida relaţia Franţei şi a UE cu R. Moldova. Dorinţa R. Moldova de a se alătura familiei europene este perfect legitimă”, a conchis preşedintele francez.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.