Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emmanuel Macron vizează atacarea reţelelor de călăuze şi evacuarea persoanelor aflate în pericol în Libia

libia

Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat marţi la Ouagadougou, în Burkina Faso, a spus că urmează ''să propună o iniţiativă euro-africană'' pentru ''a ataca organizaţiile criminale şi reţelele de călăuze'' care îi exploatează pe migranţii subsaharieni, dintre care unii sunt reduşi la sclavie în Libia, relatează AFP, Reuters şi DPA. Macron a anunţat, de asemenea, ''un sprijin masiv pentru evacuarea persoanelor aflate în pericol în Libia'', calificând vânzarea de migranţi ca sclavi drept ''crimă împotriva umanităţii'' conform Agerpres.

''Voi propune ca Africa şi Europa să vină în sprijinul persoanelor captive în Libia, oferind un ajutor masiv pentru evacuarea persoanelor aflate în pericol'', a declarat preşedintele francez într-un discurs rostit în faţa unor studenţi la universitatea din Ouagadougou.

Imagini difuzate la începutul acestei luni de către CNN au arătat ceea ce părea a fi o licitaţie de sclavi în Libia, unde erau vânduţi migranţi contra sumei de 400 de dolari de persoană. Scenele, survenite după luni de zile de denunţare a tratamentului aplicat migranţilor ţinuţi închişi în ţara nord-africană, a stârnit furie în ţările africane.

Libia, confruntată cu haos de la înlăturarea de la putere, în 2011, a dictatorului Muammar Gaddafi, a devenit principalul punct de plecare pentru migranţii şi refugiaţii care încearcă să ajungă în Europa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.