Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EMOȚIONANT Un preot din Focşani a transformat un punct termic dezafectat într-un centru de zi pentru copiii dintr-o zonă defavorizată

ziarulevenimentul.ro
copii saraci

Un preot din Focşani a transformat un punct termic dezafectat într-un centru de zi pentru copiii dintr-o zonă defavorizată din oraş, unde aceştia beneficiază, gratuit, de servicii medicale şi educaţionale, scrie Agerpres.

"Centrul de zi activează în cadrul unui fost punct termic dezafectat, primit de la Primăria Focşani în folosinţă gratuită pe o perioadă de 15 ani. Era o clădire goală, de dimensiuni impresionante. Am reuşit să amenajăm aici un centru medical-educaţional, de 280 de metri pătraţi, structurat pe două nivele. La parter sunt cabinetele medicale, iar la demisol două săli de activităţi educaţionale", a declarat preotul Eduard Daniel Bran, paroh la biserica Pogorârea Sf. Duh din Focşani.

În timpul liber, preotul este voluntar la Asociaţia "Sf. Spiridon - Ocrotitorul Copiilor, sub patronajul căruia a luat naştere centrul de zi, care se adresează copiilor dintr-o zonă defavorizată a Focşaniului.

"Zona în care este aşezământul nostru este o zonă defavorizată, cu multe familii rome, dar şi familii de condiţie modestă. În cartierul Sud sunt mulţi tineri pentru că locuinţele au un preţ mai mic decât în alte cartiere din Focşani. Am ales această zonă pentru că sunt foarte mulţi copii care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse", a spus preotul Bran.

Serviciile pentru copii, fie că vorbim de cele medicale sau educaţionale, sunt toate gratuite. Voluntarii au devenit cu timpul tot mai numeroşi, printre aceştia numărându-se medici, psihologi şi profesori, iar centrul s-a adaptat rapid cerinţelor zonei.

"Este un centru de zi cu două valenţe, medical şi educaţional. Pe partea educaţională, facem pregătire cu elevii pentru principalele examene naţionale, de capacitate şi bacalaureat. De curând, la cererea copiilor din zonă, s-au deschis şi câteva grupe de pregătire la clasele primare, unde se studiază în grupe a câte 10 copii. Pentru petrecerea timpului liber, avem trei cluburi, unul de desen, un club de handmade şi altul de engleză", a precizat părintele.

Pentru examenul de capacitate, elevii sunt pregătiţi la limba română şi matematică, iar pentru cel de bacalaureat la română, matematică, istorie şi geografie şi, având în vedere că activitatea de pregătire începe de la 1 octombrie, doritorii pot veni încă la centru pentru înscriere.

Activitatea medicală a centrului se desfăşoară momentan în două cabinete, unul de pediatrie şi altul de psihologie, unde un psiholog şi un logoped acordă servicii specializate copiilor şi adolescenţilor. Centrul are şi un cabinet de medicină internă, care îşi aşteaptă voluntarii.

"Un medic pediatru oferă consultaţii gratuite micuţilor şi uneori, le cumpără chiar şi reţeta. Avem un psiholog care oferă copiilor consultaţii de diagnostic şi tratament pentru adolescenţi şi un altul care oferă ore de logopedie gratuit. Este aşteptat un medic internist care să îşi ofere serviciile gratuit, pentru copiii din comunitate", a spus preotul Eduard Daniel Bran.

Centrul a devenit relativ repede un punct de reper pentru copii şi pentru că în zonă posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt limitate, iar multe familii nu îşi permit să plătească meditaţii în particular pentru copiii lor şi cu atât mai puţin unele servicii medicale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.