Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emoții mari pentru ministrul Sportului: este implicat în două scandaluri de proporții, iar acum a fost chemat în fața Parlamentului

weradio.ro
Eduard Novak

Ministrul Sportului, Eduard Novak, este chemat, luni, la dezbaterea "Ora Guvernului", potrivit unei solicitări aprobate săptămâna trecută de conducerea Camerei Deputaţilor.

Grupul parlamentar al USR l-a chemat pe ministrul Sportului la "Ora Guvernului", tema dezbaterilor politice fiind reprezentată de necesitatea clarificării cazurilor de potenţiale conflicte de interese la nivelul ministerului, informează Agerpres. 

Deputaţii USR vor astfel ca Parlamentul să fie informat despre "mecanismele de la nivelul ministerului care monitorizează, auditează şi previn conflicte de interese în acordarea premiilor şi rentelor viagere privind deciziile în beneficiul propriu sau beneficiul rudelor de gradul I", despre activitatea Ministerului Sportului în relaţia cu federaţiile naţionale şi clarificarea posibilelor ingerinţe în alegerile interne ale unora dintre acestea, precum şi despre "prorogarea nejustificată a implementării legii de sprijin pentru sportivii juniori, prin sprijinul material necesar echipamentelor, transportului şi hranei acestora".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.