DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Enel X deschide primul coridor de încărcare pan-american 100% electric, care se întinde în 11 ţări de pe coasta de vest

statie de incarcare masini electrice

Enel X a anunţat vineri că deschide primul coridor de încărcare pan-american 100% electric, astfel că un vehiculul electric poate călători din America de Nord până în partea de sud a Americii de Sud, pe coridorul care se întinde în 11 ţări de pe coasta de vest a Americii şi de-a lungul munţilor Anzi, anunță news.ro.

”Călătoria cu vehiculul electric din America de Nord până în partea de sud a Americii de Sud este acum o realitate, datorită primului coridor de încărcare al vehiculelor electrice al Enel X, care se întinde în 11 ţări de pe coasta de vest a Americii şi de-a lungul munţilor Anzi”, a anunţat compania.

Pe parcursul acestui traseu, aproximativ 196 de puncte de încărcare JuiceBox sunt acum disponibile în aplicaţia JuicePass, permiţând şoferilor să-şi încarce maşina electrică sau motocicleta, în timp ce se bucură de peisaje incredibile, de la situl Patrimoniului Mondial UNESCO Cusco, până la vederi uluitoare ale Anzilor, gheţarilor sau ale lacului sărat din deşertul Atacama.

”Ne-am asumat provocarea de a construi o reţea de puncte de încărcare folosind tehnologia noastră JuiceBox şi de a trimite echipele în cele mai îndepărtate locaţii din America Latină. Acest proiect de infrastructură de lungă durată este o dovadă a angajamentului nostru de a promova vehiculele electrice în întreaga lume, făcând adoptarea pe scară largă a mobilităţii electrice o posibilitate, chiar şi în locaţii îndepărtate, unde instalaţiile de încărcare a vehiculelor electrice nu erau disponibile anterior”, afirmă Francesco Venturini, CEO al Enel X.

Citește și: Mâine va fi protest în Capitală: ‘Falimentul bate la ușă! Frica va aduce foamete!’ .

Coridorul de încărcare pan-american 100% electric este în conformitate cu angajamentul Grupului Enel faţă de obiectivele ONU de dezvoltare durabilă, cu accent pe asigurarea accesului la energie accesibilă şi curată, promovarea creşterii economice incluzive, încurajarea infrastructurii rezistente, industrializarea durabilă şi inovarea, oraşele inteligente şi acţiunea climatică.

”Plasând economia circulară la bază, Enel X se angajează în crearea de infrastructuri de încărcare publice şi private şi servicii inovatoare, pentru a depăşi barierele de utilizare şi pentru a crea o nouă valoare economică, socială şi de mediu pentru toţi: acţionari, consumatori, afaceri şi administraţii publice. Datorită unui program inovator de stimulare a economiei circulare aplicat întregului portofoliu, Enel X lucrează pentru a face infrastructurile de reîncărcare mai circulare, nu numai în fazele de utilizare, ci pe durata tuturor etapelor din viaţa produsului, începând de la combinarea aprovizionării cu energie regenerabilă cu plasticul reciclat pentru cutii şi până la maximizarea pieselor de schimb în timpul fazelor de instalare şi întreţinere”, mai arată compania.

Ca parte a coridorului de încărcare, au fost instalate 220 de puncte de încărcare JuiceBox, active acum în 11 ţări: Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama şi Peru. Dintre acestea, 196 de puncte de încărcare sunt integrate şi vizibile în JuicePass, aplicaţia Enel X care permite utilizatorilor să gestioneze toate serviciile de încărcare disponibile la punctele de încărcare publice şi private.

Aplicaţia oferă mai multe profiluri de utilizator, în funcţie de nevoile de utilizare ale clienţilor: încărcare publică, încărcare la locul de muncă sau încărcare la domiciliu. JuicePass funcţionează şi cu toate reţelele de încărcare publice compatibile cu Enel X.

Coridorul de încărcare electrică pan-american, care este prezentat în documentarul Long Way Up, facilitează mobilitatea electrică între Ensenada, peninsula Baja California din Mexic, şi Ushuaia, un oraş din sudul Argentinei care a devenit acum cel mai sudic punct al continentului care se bucură de o instalaţie de încărcare a maşinilor electrice.

Citește și: Raed Arafat, mesaj de ultimă oră prin RO-ALERT! ‘Respectați măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol’

Enel X este un furnizor de top de infrastructuri de mobilitate electrică şi soluţii de reţea, cu aproximativ 130.000 de puncte de încărcare inteligente publice şi private disponibile în întreaga lume. Datorită acordurilor de interoperabilitate, îşi extinde continuu reţeaua pentru a spori mobilitatea electronică transfrontalieră. Cu acelaşi scop, noul coridor de încărcare pan-american va facilita electrificarea continentului sud-american.

Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare şi soluţii digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potenţial de transformare: oraşe, case, industrii şi mobilitate electrică. Compania este lider global în domeniul serviciilor energetice avansate, gestionând soluţii de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW la nivel global, o capacitate de stocare instalată de 110 MW iar, în sectorul mobilităţii electrice, este jucător de top, cu circa 130.000 de puncte publice şi private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.