Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Englezul Ben Curry, incert pentru Cupa Mondială din cauza unei accidentări

Agerpres - Reuters
rugby turneul celor sase natiuni

Ben Curry, flanker-ul selecţionatei Angliei, este incert pentru Cupa Mondială de rugby din acest an, fiind nevoit să se supună unei intervenţii chirurgicale în urma unei leziuni la tendonul ischiogambierilor, a anunţat clubul său, Sale Sharks, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Curry s-a accidentat în cursul semifinalei campionatului Angliei, pe care Sharks a câştigat-o duminică în faţa formaţiei Leicester Tigers (21-13) şi va rata finala Premiership împotriva echipei Saracens, programată în acest weekend pe stadionul Twickenham din Londra.

"Sunt dezamăgit că sezonul meu s-a încheiat aşa, dar aştept cu nerăbdare să-i susţin pe băieţi în următoarele două săptămâni", a scris Curry pe Instagram.

Nici clubul Sale Sharks şi nici Ben Curry nu au menţionat o dată pentru revenirea jucătorului, însă The Times scrie că acesta va fi indisponibil cel puţin patru luni.

Fratele geamăn al lui Ben Curry, Tim, joacă la rândul său pentru selecţionata Angliei şi a fost titular în finala Cupei Mondiale din 2019, pierdută în faţa Africii de Sud.

Anglia, campioană a lumii în 2003, îşi începe campania la Cupa Mondială 2023 din Franţa pe 9 septembrie, împotriva Argentinei. Selecţionata Trandafirului va avea de asemenea ca adversare Japonia, Samoa şi Chile, în Grupa D a competiţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.