DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Eparhia Basarabiei de Sud și-a sărbătorit unul din ocrotitorii spirituali și l-a comemorat pe Eminescu

Basilica.ro
Mihai Eminescu

Episcopia Basarabiei de Sud, succesoare a fostei Episcopii a Cetății Albe – Ismail, și-a serbat unul din ocrotitori marți, după calendarul neîndreptat: pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. La liturghie a fost pomenit și poetul Mihai Eminescu, notează Basilica .ro.

Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Cahul.

El l-a decretat pe sfânt drept ocrotitor al eparhiei începând din 2018, deoarece acesta a fost martirizat la Cetatea Albă, iar eparhia pe care ierarhul o conduce este succesoarea Episcopiei Cetății Albe – Ismail.

În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru toate realizările din eparhie.

„M-am bucurat foarte mult că din 2018, și în Eparhia noastră, Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui moaște se află la Suceava, a început să fie cunoscut și cinstit”, a spus Preasfințitul Părinte Veniamin în omilia sa.

„Pe atunci nu era înscris în calendarul Patriarhiei Române Sfântul Ierarh Dionisie”, a adăugat el. „Astăzi, din mila lui Dumnezeu avem ca ocrotitori ai Eparhiei noastre pe cei doi sfinți.”

La Sfânta Liturghie au fost pomeniți toți arhiereii, clericii și monahii care au slujit în eparhie, dar și poetul național Mihai Eminescu, la 132 de ani de la trecerea sa la Domnul.

Episcopul Basarabiei de Sud a felicitat clericii din eparhie, îndemnându-i să continue cu demnitate lucrarea înaintașilor.

La sărbătoare au participat Anca Corfu, monahiile de la centrul eparhial, oaspeți din România și credincioși.

Episcopia Basarabiei de Sud deține un fragment din Moaștele Sfatului Ioan cel Nou dăruit în 2019 de Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.