Epava unei ambarcaţiuni antice, descoperită de scafandri arheologi în golful din Alexandria

Autor: Liana Ganea

Publicat: 08-12-2025 22:26

Article thumbnail

Sursă foto: nologommoni.it

Scafandrii arheologi au descoperit epava unei ambarcaţiuni de agrement cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani în portul din Alexandria, capitala antică a Egiptului în perioada elenistică, a anunţat luni Institutul European de Arheologie Subacvatică (IEASM), citat de AFP.

Carena acestei ambarcaţiuni, cu o lungime de peste 35 de metri şi o lăţime de aproximativ şapte metri, zăcea în adâncurile portului de pe insula regală Antirhodos, în prezent scufundată, potrivit unui comunicat al institutului cu sediul în Alexandria.

"Desene în greacă, găsite pe grinda centrală a chilei, pot fi datate în prima jumătate a secolului I. Acest lucru întăreşte ipoteza potrivit căreia nava a fost construită în Alexandria", într-o perioadă în care insula regală încă adăpostea un palat şi un templu dedicat zeiţei egiptene Isis, potrivit aceleiaşi surse citate de Agerpres.

Această ambarcaţiune, o "thalamegos", "ar fi avut o cabină decorată luxos şi pare să fi fost propulsată exclusiv cu rame", potrivit comunicatului.

Institutul menţionează că "cele mai faimoase dintre aceste barje de agrement au fost giganticele palate plutitoare ale Ptolemeilor", o dinastie elenistică. Cleopatra a folosit una dintre acestea pentru a-i arăta lui Iulius Cezar curiozităţile Egiptului, în primăvara anului 47 î.Hr., notează instituţia.

Franck Goddio, directorul IEASM, a publicat recent un studiu detaliat despre insula regală şi marele său templu, pe baza excavaţiilor subacvatice efectuate de arheologi scafandri încă din anii 1990.

De-a lungul anilor, coloane, statui, monede şi alte comori scufundate de un cutremur au fost recuperate din adâncuri, iar unele sunt expuse în prezent la Muzeul Greco-Roman din Alexandria, care retrasează perioada antică fastuoasă a acestui mare port mediteranean.

Cercetările viitoare asupra carenei ambarcaţiunii "promit să fie o călătorie fascinantă în viaţa, religia, luxul şi plăcerile de care se bucurau pe căile navigabile ale Egiptului roman antic", potrivit institutului.

Parţial scufundat în vremurile antice, oraşul Alexandria se numără printre zonele cele mai vulnerabile la schimbările climatice şi la creşterea nivelului apelor. Chiar şi în cel mai optimist scenariu elaborat de ONU, o treime din Alexandria va fi inundată sau nelocuibilă până în 2050.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri