DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Episcopul auxiliar de Roma, Benoni Ambăruş, este si șofer după consacrarea făcută de Papa Francisc

ercis.ro
masina, benoni, caritas,

Pe bună dreptate, alegerea pr. Benoni Ambăruş, preotul de origine română, ca episcop auxiliar de Roma a stârnit multă admiraţie în ţară (mai ales în Dieceza de Iaşi), dar şi în străinătate. Sunt multe argumentele care motivează această atitudine, cel mai surprinzător fiind poate faptul că episcopatul lui acoperă o zonă pastorală specifică, nouă, aceea a carităţii şi a migranţilor: până la el, nu mai fusese niciodată niciun episcop însărcinat cu această misiune atât de dragă Papei Francisc.

Celebrarea consacrării ep. Ben a avut o încărcătură specială pentru mulţi, nu doar pentru cei care "au încăput" în Catedrala Papei - Biserica mamă a tuturor Bisericilor din lume (a nu se trece cu vederea simbolismul acestui detaliu, raportat la semnificaţia slujirii episcopale a lui "don Ben") -, dar şi pentru foarte mulţi alţii care îl cunoşteau de dinainte sau care au avut acum ocazia să cunoască un episcop "foarte atipic". Sobrietatea celebrării, simplitatea dezarmantă a ceremoniei (de exemplu, prosternarea direct pe paviment, fără nicio "atenuare" a durităţii sau a frigului generat de acesta), atmosfera de rugăciune tăcută şi ne-deranjată de niciun fel de elemente mai mult sau mai puţin liturgice - prezente, de altfel, în multe astfel de celebrări -, au făcut ca sentimentul sacrului şi profunzimea rugăciunii să atingă cote rare. Am avut ocazia să vorbesc pe această temă cu mai multe persoane, fie din România, fie din străinătate şi la mai toate am remarcat cele menţionate mai sus.

 

În aceste rânduri pe care le scriu - ca ecou al acestor reacţii de frumuseţe şi simplitate, la care subscriu din toată inima - aş dori să adaug câteva detalii mai puţin cunoscute care completează mărturia pe care acest om, ep. Ben, a dat-o nu doar cu ocazia consacrării sale episcopale, ci o dă dintotdeauna: o simplitate umană rară şi o capacitate de a-l asculta cu adevărat pe celălalt "a-normale", precum şi o atenţie faţă de detalii remarcabilă.

Era în seara de după consacrare, duminică, 2 mai 2021. Pe la ora 21.15, cei care participaseră se cam retrăseseră la casele lor sau la hotel. Şi eu făcusem la fel deja de ceva timp. Dar am ieşit să mă plimb puţin, încercând să retrăiesc şi să sintetizez la nivel personal acea zi intensă. Fiind în zona Obeliscului din Piaţa S. Giovanni in Laterano, l-am văzut pe episcopul Benoni salutând ultimul grup de persoane. Era în sacou, cu crucea episcopală pe piept, dar fără "zucchetto"... aşa cum se prezentase deja imediat după terminarea Sfintei Liturghii pentru toate pozele oficiale: reverenda mov sau celelalte normale însemne episcopale, nici vorbă. Ne-am re-întâlnit şi l-am întrebat ce urmează în programul său. Mi-a răspuns că e aşteptat de familiarii lui şi că apoi intenţionează să meargă la hotelul unde erau cazaţi colegii lui preoţi. Şi mi-a zis dacă vreau să merg cu el. Sincer, eu am crezut că mă roagă să vin cu el... dintr-un anumit motiv, acela de a-l însoţi cu maşina, fiind deja seară şi, mă gândeam eu, e obosit. A rămas ca eu să merg să-mi iau cheile şi să ne vedem în câteva minute la maşină. Spre surprinderea mea, nu era vorba de maşina mea (eu credeam că îmi ceruse să-l duc cu maşina), ci ne-am văzut la maşina lui... mă rog, nu era maşina lui personală (a lui era împrumutată unei persoane care zilele acelea avusese nevoie), ci era maşina Caritas: un Fiat Panda mic şi... "dotat" cu tot ceea ce poate avea o maşină a Caritas-ului: pungi, pachete etc. Am aflat apoi că, în realitate, cu acea maşină, a venit singur, la slujba la care el urma să fie consacrat episcop: fără şofer, fără alai, fără niciun fel de decor nici vestimentar, nici de altă natură. Şi tot aşa îşi programase să se şi întoarcă acasă: pur şi simplu. Mă rog, am ajuns la acea maşinuţă şi eu tot credeam că m-a chemat să-l ajut la condus. Da', de unde! S-a urcat la volan (încă mirosea bine de tot crisma de pe cap) şi am mers la locul unde erau familiarii lui. Era, cred, ora 21.45 când, apropiindu-ne de acel loc, şi-a amintit că... trebuia să cumpere ceva dulce pentru familiarii şi pentru colegii săi. Aşa s-a făcut că ne-am oprit la singura "pasticceria" care mai era deschisă: a pus maşina "pe avarii" (aşa cum se face în Italia), a intrat repede acolo - l-am ajuns şi eu din urmă - şi, încercând să-şi ascundă identitatea de episcop (nu pentru că îi era ruşine de ea, ci pentru că nu voia ca vânzătoarea să se simtă stânjenită: era seară, final de duminică totuşi), a comandat ceea ce dorea, cu aceeaşi simplitate. În fine, am ajuns la familiarii lui, am stat acolo vreo jumătate de oră, după care am plecat spre colegii lui, care erau găzduiţi în partea cealaltă a oraşului. Vreo 20 de minute cu maşina: la volan, tot el. Sper să nu-i fi venit vreo amendă... pentru viteză! Am rămas acolo mai bine de o oră, după care ne-am întors acasă, evident, tot el la volan, ca în timpurile când ne vedeam la Roma ori de câte ori reuşeam să ne vedem: fără nicio altă diferenţă de atitudine. Singura diferenţă era că acum el devenise episcop, mă rog, acum conducea maşina ca episcop.

content-image

Chiar duminică, 9 mai, având programată celebrarea Sfintei Liturghii în comunitatea românească de la San Vitale, s-a prezentat cu "motorino". Aceiaşi parametri.

Simplitate, disponibilitate şi omenitate naturală! Sunt cuvintele care sintetizează experienţa prilejuită de consacrarea episcopului Benoni. Sau, daca se doreşte, slujire autentică! Exemplu de omenitate evidentă, mărturie a unei întâlniri cu Omul prin excelenţă: Isus, omul din periferia ţării, răstignit, mort, dar mai ales, înviat.

content-image

Mărturisesc că m-am gândit mult dacă să scriu aceste lucruri sau nu. Motivele sunt, zic eu, evidente. Totuşi, având şi acordul lui, am zis că poate aceste rânduri pot să dea motive de curaj şi speranţă celor care încearcă să-şi păstreze acea omenitate care uneori se sufocă în atâtea complicaţii, pierzând din frumuseţea cu care ne-a înzestrat bunul Dumnezeu şi pe care o putem recupera prin gesturi de simplitate şi naturaleţe sincere.

În final, ţin să-i mulţumesc PS Ben pentru mărturia sa curajoasă, simplă, dar fermă dintotdeauna de omenitate profundă şi frumoasă. Mă rog Domnului - aşa cum i-am şi spus (sper să-şi amintească formula exactă!) - să-l însoţească mereu şi să-l păstreze aşa cum e ca om, chiar dacă între timp a ajuns episcop. Sau poate tocmai pentru asta. conform ercis.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.