Episcopul luteran din Ierusalim, Dr. Sani Ibrahim Azar, a acuzat Israelul de comiterea unui genocid în Fâşia Gaza, atrăgându-şi critici drastice, relatează sâmbătă dpa citat de agerpres.
"Cum arată Reforma după doi ani de genocid? Ce înseamnă Reforma când privim o lume, o ţară, care este în aşa măsură distrusă?", s-a întrebat clericul palestinian în timpul unei slujbe de Ziua Reformei la Biserica Mântuitorului din Oraşul Vechi al Ierusalimului, vineri.
Conform textului predicii publicat pe Facebook, episcopul a ceea ce se numeşte oficial Biserica Evanghelică Luterană din Iordania şi Ţara Sfântă nu a menţionat elementul declanşator al războiului din Gaza, masacrul comis de organizaţia militantă palestiniană Hamas şi alţi extremişti în Israel pe 7 octombrie 2023. Atacul a provocat 1.200 de morţi, iar peste 250 de alte persoane au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza.
O delegaţie a parlamentului landului german Renania de Nord-Westfalia, care a participat la slujbă în cursul unei vizite în Israel, s-a declarat îngrozită de retorica episcopului Azar.
"Ne distanţăm în mod expres - în special ca delegaţie germană - de unilateralitatea a ceea ce s-a spus în timpul slujbei", a precizat sâmbătă o declaraţie difuzată de parlamentul din capitala landului, Dusseldorf.
Potrivit autorităţii sanitare din Gaza controlate de Hamas, peste 68.500 de oameni au fost ucişi în războiul Israelului din Fâşia Gaza, lansat ca răspuns la atacurile din 7 octombrie 2023. Un armistiţiu fragil a intrat în vigoare acolo acum trei săptămâni, mai aminteşte dpa.






























Comentează