Episcopul Macarie: 'Dumnezeu nu ne trece niciodată cu vederea! Dumnezeu nu ne ignoră! Dumnezeu nu pune condiții! Mila nu pune condiții niciodată'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 18-01-2021

Actualizat: 18-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Basilica.ro

Episcopul Macarie a menționat duminică două lucruri pe care creștinul trebuie să le facă pentru a primi „mila lui Dumnezeu până la sfârșit”.

„Să cerem și să mulțumim! Nimic mai mult, nimic mai puțin!”, a spus Episcopul Europei de Nord, potrivit basilica.ro.

Citește și: PROBLEME pentru Gigi Becali: un transport cu medicamente INTERZISE în UE, dar care vindecă COVID-19, sunt BLOCATE în vamă

Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica celor 10 leproşi, 17 ianuarie 2021, la Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm.

„Ce au spus cei zece bărbați leproși Domnului? Iisuse Învățătorule, fie-ți milă de noi! Atât! Au cerut mila Celui Preaînalt, iar Dumnezeu și-a arătat mila față de ei”, a afirmat la predică Preasfinţia Sa.

„Dumnezeu își arată mila față de noi în toată vremea, atunci când îi cerem să se milostivească spre noi toți. Dumnezeu nu ne trece niciodată cu vederea! Dumnezeu nu ne ignoră! Dumnezeu nu pune condiții! Mila nu pune condiții niciodată”.

„Însă cum trebuie să răspundem noi atunci când avem parte de milă? Trebuie să răspundem cu mulțumire. Așadar, preaiubiții mei frați și surori, și noi avem nevoie de mila lui Dumnezeu”.

„Iar când avem parte de mila lui Dumnezeu, am dobândit totul și trebuie să Îi aducem mulțămire”, a îndemnat Părintele Episcop.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri