DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Episcopul Siluan s-a rugat pentru eroii români înhumaţi la Debrecen și Hajdúböszörmény

basilica.ro
PS Siluan

Eroii români înhumaţi în nord-estul Ungariei au fost pomeniţi joi de Preasfinţitul Părinte Siluan, în contextul Zilei Armatei Române (25 octombrie).

Slujbele au avut loc în două locuri din Debrecen: la monumentul funerar din Piața Bocskai și la „Monumentul ostaşului român căzut la datorie”, situat în parcela românească a cimitirului municipal. De asemenea, Episcopul Ortodox Român al Ungariei a oficiat un parastas şi la Monumentul Eroilor Români din localitatea Hajdúbösörmény.

Slujbele au fost urmate de momente artistice susţinute de un grup de elevi de la Școala Generală Bilingvă, Româno-Maghiară, din Săcal (Körösszakál).

La ceremoniile comemorative organizate de Consulatul General al României la Giula, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, au participat oficialităţi ale statului român, dar şi oficialităţi locale.

Pomenirea eroilor naţionali este o datorie de conştiinţă pentru fiecare dintre noi, a spus PS Siluan.

Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General la Giula, a evocat importanța cinstirii eroilor naţionali și a mulțumit tuturor celor care au răspuns invitației, onorând memoria românilor căzuţi pe câmpurile de luptă.

Sürés Isván, viceprimarul din Hajdúbösörmény, a evocat bunele relații existente între instituţiile locale şi consulatul României.

Pentru eroii români înhumaţi în Ungaria sunt organizate momente comemorative de Ziua Eroilor, dar și în luna octombrie, de Ziua Armatei Române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.