Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi ca în opinia sa politia secreta siriana 'mukhabarat', organizatia jihadista Statul Islamic (SI) si militantii kurzi au avut un rol în dublul atentat sinucigas de la Ankara în care au fost ucise peste 100 de persoane, relateaza AFP.
Autoritatile turce l-au identificat pe unul dintre cei doi atacatori drept Yunus Emre Alagoz, a informat luni agentia de presa Anadolu. Se crede ca Alagoz a fost membru al unei celule a organizatiei Statul Islamic din orasul Adiyaman, în sud-estul Turciei, au afirmat oficiali.
Yunus Emre Alagoz este fratele lui Abdurrahman Alagoz, prezentat drept autorul unui atac precedent, atribuit de Ankara Statului Islamic si care s-a soldat cu 34 de morti în iulie la Suruc, în apropiere de frontiera cu Siria.
Autoritatile turce au prezentat gruparea jihadista Statul Islamic drept ''suspectul numarul unu'' în cazul dublului atentat, care a vizat o adunare a opozitiei prokurde împotriva reluarii, începând din iulie, a ostilitatilor între fortele de securitate turce si rebelii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Comentează