Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, l-a numit miercuri pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, "măcelarul din Gaza", acuzându-l că a provoacă antisemitismul" în lume.
"Netanyahu și-a înscris de acum numele în istorie ca măcelarul din Gaza", a afirmat șeful statului turc în timpul unui discurs adresat grupului său parlamentar.
El "pune în pericol securitatea poporului israelian, precum și a tuturor evreilor, provocând antisemitismul prin crimele pe care le-a comis în Gaza", a adăugat președintele Erdogan.
Erdogan a preluat cauza Hamas
Apărător fervent al cauzei palestiniene, președintele turc a preluat cauza Hamas pe măsură ce numărul victimelor palestiniene din Fâșia Gaza a crescut, din cauza represaliilor israeliene după atacul mortal al mișcării islamiste din 7 octombrie, care a făcut 1.200 de morți în Israel, în principal civili.
Cel puțin 15.000 de palestinieni, din nou în mare parte civili, au fost uciși în bombardamente de la începutul războiului, potrivit guvernului Hamas.
Șeful statului turc a calificat în repetate rânduri Israelul drept un "stat terorist", estimând că Hamas este un "grup de eliberatori care își protejează pământul".
Israelul și-a retras toți diplomații din Turcia la sfârșitul lunii octombrie, după o diatribă a domnului Erdogan, care a acuzat Israelul că a comis "crime de război".
Eforturile de a prelungi oprirea luptelor dintre Israel și Hamas se desfășurau în continuare miercuri, în a șasea zi a unui armistițiu – care s-a încheiat joi dimineață – ce a dus la eliberarea ostaticilor israelieni ținuți în Gaza în schimbul celei a prizonierilor palestinieni deținuți de Israel.
Comentează