Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Erdogan îl apără pe Putin în privința acuzațiilor de amestec în alegerile prezidențiale

alephnews.ro
Recep Erdogan

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, i-a luat apărarea vineri omologului său rus, Vladimir Putin, împotriva acuzaţiilor de ingerinţă în apropiatele alegeri prezidenţiale din Turcia, notează AFP, citat de Agerpres.

Rivalul lui Erdogan, Kemal Kilicdaroglu, a acuzat joi actori ruşi anonimi că răspândesc "deepfakes" şi alte forme de dezinformare menite să încerce influenţarea rezultatului alegerilor de duminică.

Kremlinul a dezminţit "ferm" acuzaţia, iar vineri Erdogan a venit în apărarea lui Putin într-o apariţie la televiziune în cadrul campaniei sale.

"Kemal atacă Rusia, îl atacă pe Putin. Dacă îl ataci pe Putin, nu voi fi de acord", a declarat Erdogan. "Relaţiile noastre cu Rusia nu sunt mai puţin importante decât cele cu Statele Unite", a adăugat el.

Erdogan s-a străduit să păstreze relaţii bune cu Moscova de la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022. Turcia, membră a NATO, a beneficiat de reduceri la importurile de energie rusească şi a refuzat să subscrie sancţiunilor occidentale împotriva Kremlinului.

Ultimele sondaje prevăd că votul de duminică va fi strâns. Comentariile lui Kilicdaroglu au fost făcute în cadrul unei campanii din ce în ce mai agresive, în care candidatul altui partid, Muharrem Ince, a demisionat joi

El şi-a anunţat decizia după ce a fost ţinta unei campanii de defăimare online, care includea în special imagini contrafăcute ale lui în compania mai multor femei sau la volanul unor maşini de lux.

Erdogan a difuzat, de asemenea, videoclipuri montate la unele dintre mitingurile sale, încercând să-l asocieze pe Kilicdaroglu cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), miliţie considerată "teroristă" de Turcia şi aliaţii săi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.