Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Recep Tayyip Erdogan a ordonat guvernului turc construirea 'hub-ului de gaze rusești' propus de Vladimir Putin

alephnews.ro
Recep Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ordonat guvernului său să înceapă să lucreze la "hub-ul gazier" din Turcia propus de omologul său rus Vladimir Putin pentru a exporta gazul rus spre Europa, informează vineri media turce, citate de AFP, scrie Agerpres.

"Am dat, împreună cu Vladimir Putin, Ministerului nostru al Energiei şi instituţiei abilitate din Rusia, ordinul de a executa o sarcină împreună", a afirmat Erdogan cu privire la un eventual hub gazier în Turcia, în timpul unui interviu acordat jurnaliştilor în timpul zborului său de întoarcere de la Astana, Kazahstan, unde a avut joi o întrevedere cu preşedintele rus.

Şeful statului turc a afirmat de asemenea că lucrările vor începe imediat.

"Nu va fi nicio perioadă de aşteptare în această problemă", a adăugat Erdogan, precizând că hub-ul ar putea fi construit în regiunea Tracia (Tracia Răsăriteană ori Tracia Turcească.n.r.) din nord-vestul Turciei.

''Vom găsi cel mai potrivit loc pentru acest centru de distribuţie şi îl vom construi'', a declarat Erdogan jurnaliştilor turci.

Vladimir Putin a propus joi crearea unui centru internaţional de distribuţie a gazelor naturale în Turcia, în urma avarierii gazoductului NordStream din Marea Baltică şi în condiţiile în care livrările de gaz rusesc spre Europa sunt puternic afectate de sancţiunile occidentale impuse Rusiei, Uniunea Europeană analizând posibilitatea unei plafonări a preţurilor la gaze în faţa scumpirii facturilor energetice provocată de ofensiva rusă în Ucraina.

Putin a subliniat în timpul întâlnirii cu Erdogan că Turcia este în prezent ''cea mai fiabilă rută de aprovizionare a Europei'' prin intermediul gazoductului TurkStream, care transportă gaz rusesc către Turcia şi mai multe ţări din sudul şi sud-estul Europei. TurkStream, care trece pe fundul Mării Negre, poate transporta până la 31,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Bulgaria, Grecia, Serbia, România, Ungaria şi Macedonia de Nord sunt alimentate pe această rută, scrie EFE.

"Hub-ul gazier" spre Europa propus de Putin "nu are niciun sens", în condiţiile în care europenii vor să-şi reducă dependenţa de hidrocarburile din Rusia, a reacţionat Franţa joi seara. "Nu vedem niciun sens în a crea noi infrastructuri care să permită să se importe mai mult gaz rusesc", a subliniat preşedinţia franceză, conform AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.