DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Erdogan vrea să contribuie la 'stabilitate' în Afganistan pentru a stopa valul de migranţi

Anadolu Agency
pakistan afganistan

Turcia va lucra cu Pakistanul la o stabilizare a situaţiei în Afganistan cu scopul de a împiedica un aflux de refugiaţi provenind din această ţară aflată în război, a afirmat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP.

Turcia se confruntă cu un val crescând de migranţi afgani care vin prin Iran. Vom continua să facem eforturi pentru a permite revenirea la stabilitate în regiune, începând cu Afganistanul", a declarat Erdogan.

"Pentru aceasta, vom continua şi ne vom aprofunda cooperarea cu Pakistanul", ţară vecină Afganistanului şi actor-cheie în această ţară, a continuat Erdogan. "Suntem hotărâţi să ne mobilizăm toate mijloacele aflate la dispoziţia noastră pentru a reuşi aceasta", a adăugat el, informează Agerpres.

Preşedintele turc, care nu a oferit precizări, s-a exprimat în acest sens la Istanbul în prezenţa omologului său pakistanez, Arif Alvi, în cursul ceremoniei de lansare la apă a unei nave militare, construită de Turcia pentru Pakistan.

Aceste declaraţii intervin în timp ce Afganistanul a cunoscut răsturnări de situaţie spectaculoase în ultimele săptămâni.

După o ofensivă fulgerătoare, talibanii controlează cea mai mare parte a ţării şi păreau duminică pe punctul de a reveni la putere, la 20 de ani după ce fuseseră înlăturaţi.

Turcia, ai cărei mai multe sute de militari sunt desfăşuraţi în Afganistan, a propus luna trecută SUA să-şi asume securitatea aeroportului internaţional din Kabul, după retragerea prevăzută a trupelor americane până la sfârşitul lunii august, cu condiţia de a primi un sprijin logistic şi financiar.

Negocierile între Ankara şi Washington pe această temă continuă, iar Erdogan a afirmat în cursul săptămânii că situaţia va deveni "din ce în ce mai clară în zilele următoare". El s-a declarat, între altele, dispus să se întâlnească cu şeful talibanilor pentru discuţii.

Turcia se confruntă de altfel de mai multe luni cu un aflux de migranţi afgani care intră pe teritoriul său dinspre frontiera cu Iranul, în est.

Această temă se află în ultimele săptămâni în prim-planul dezbaterilor politice în Turcia, opoziţia cerând guvernului să ia măsuri puternice pentru a stopa afluxul de migranţi.

În acest context, Ankara şi-a accelerat în ultimele zile construirea unui zid la frontiera cu Iranul.

"Cu acest zid vom stopa complet trecerile", a afirmat duminică Erdogan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.