Internaţionalul norvegian Erling Haaland, atacantul echipei de fotbal Manchester City, a marcat miercuri, în meciul cu Arsenal Londra (3-1), al 26-lea său gol de la debutul actualei ediţii din Premier League, egalând astfel recordul stabilit în sezonul 2014-2015 de argentinianul Sergio Aguero, cel mai prolific marcator de până acum al campioanei en titre a Angliei, informează EFE, potrivit Agerpres.
Haaland a avut nevoie de doar 23 de etape pentru a-l egala pe Aguero, iar acum îşi continuă cursa de doborâre a recordului de goluri într-o singură ediţie din Premier League, de la înfiinţarea acestei competiţii, în 1992, deţinut în prezent de englezii Andy Cole şi Alan Shearer, care au marcat câte 34 de goluri în campaniile 1993/1994, respectiv 1994/1995.
Norvegianul mai are la dispoziţie 15 partide pentru a reuşi această performanţă, pe care Andy Cole şi Alan Shearer au realizat-o însă în condiţiile în care Premier League avea la momentul respectiv în componenţă 22 de echipe şi, aşadar, mai multe meciuri de disputat (42, faţă de 38 în prezent).
Mult mai dificilă este însă egalarea celor 60 de goluri reuşite de Dixie Dean în tricoul lui Everton, în campania 1927/1928, care continuă să fie cea mai bună performanţă din istoria campionatului Angliei.
Erling Haaland a egalat recordul lui Sergio Aguero în Premier League
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

90
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
90

29
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
29

185
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
185

21
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
21

2.214
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
2.214

69
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
69

73
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
73

2.205
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
2.205

33
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
33

33
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
33

16
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
16

34
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
34

30
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
30
















Comentează