Castorii revin în sălbăticia Angliei după 400 de ani – Guvernul britanic aprobă reintroducerea monitorizată

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 28-02-2025 18:35

Actualizat: 28-02-2025 20:35

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Guvernul britanic a anunţat vineri că a autorizat reintroducerea monitorizată a castorilor în natură în Anglia, unde specia a dispărut de mai multe secole, informează AFP.

Aceste mamifer cu dinţi ascuţiţi este considerat valoros pentru biodiversitate întrucât barajele pe care le construieşte pe cursurile de apă permit crearea unor zone umede şi sunt o barieră împotriva eroziunii. Reintroducerea speciei este de asemenea criticată de agricultori din cauza inundaţiilor pe care barajele le pot provoca pe parcelele agricole.

''În cadrul unui efort major de conservare, guvernul a prezentat azi (vineri) o nouă abordare care va permite castorilor să trăiască în stare sălbatică în peisajele pitoreşti ale Angliei'', a precizat Ministerul Mediului într-un comunicat.

După mai multe proiecte-pilot, această reintroducere a speciei de castor euroasiatic va fi controlată strict, iar oricare organizaţie care doreşte să administreze un proiect va primi o licenţă şi va fi monitorizată obligatoriu timp de 10 ani.

Revenirea castorilor, care au dispărut din cauza vânătorii excesive, ''va fi gestionată cu grijă pentru a evita impactul asupra agriculturii, producţiei alimentare şi infrastructurilor'', a subliniat Ministerul.

''Castorii au fost absenţi din peisajele noastre de peste 400 de ani, iar această abordare prudentă a reintroducerii lor planificate constituie o etapă importantă pentru restaurarea naturii în Anglia'', a reacţionat Tony Juniper, director al Natural England, organism public care se ocupă cu protecţia mediului.

''Acest moment istoric pentru castorii din Anglia ar putea constitui o etapă importantă pentru rezolvarea unora din principalele provocări de mediu cu care ne confruntăm'', a spus Roisin Campbell-Palmer, din cadrul asociaţiei Beaver Trust, care militează pentru reintroducerea mamiferului.

Ea a subliniat că în această materie, Regatul Unit ''este departe de restul Europei'', unde animalul este prezent în numeroase ţări, printre care Franţa, Belgia, Germania, Elveţia şi Spania.

Procesul nu merge însă fără îngrijorări, în special în rândul agricultorilor. Preşedintele principalului sindicat, NFU, Tom Bradshow, a avertizat că agricultorii trebuie autorizaţi să ucidă castorii dacă aceştia ''se găsesc în locul nepotrivit''.

Dispoziţia guvernamentală prevede că, ''în ultimă instanţă, castorii pot fi prinşi în capcane şi mutaţi sau sacrificaţi într-o manieră controlată''

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri