Echipa de fotbal Espanyol Barcelona, aflată pe locul 16 în La Liga, a oficializat marţi transferul fundaşului mexican Cesar Montes (CF Monterrey), cu care a semnat un contract până pe 30 iunie 2028, transmite EFE, citat de Agerpres.
Montes, 25 ani, cu 33 selecţii pentru Mexic, va efectua miercuri vizita medicală şi joi va fi prezentat oficial pe stadionul clubului catalan.
Fundaşul mexican a debutat ca jucător profesionist în 2015 la Monterrey, cu care a câştigat un titlu naţional, două cupe şi două trofee în Liga Campionilor CONCACAF. El a fost prezent în lotul Mexicului la Cupa Mondială de fotbal din Qatar.
Espanyol Barcelona cumpără de la CM din Qatar. Cesar Montes a semnat un contract până în 2028
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

22
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
22

2.537
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.537

159
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
159

24
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
24

76
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
76

1.194
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.194

29
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
29

22
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
22

29
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
29

184
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
184

45
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
45

22
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
22

189
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
189

















Comentează