Este bine să câştigi, în fine, o cursă, a afirmat monegascul Leclerc după victoria în MP al Austriei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 11-07-2022

Actualizat: 11-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: www.formula1.com

"Aveam nevoie de această victorie. Ultimele cinci curse au fost dificile pentru mine şi pentru echipă şi este bine că, în fine, am câştigat una", a spus Leclerc.

"În privinţa problemei pe care am avut-o cu acceleraţia, este ciudat pentru că s-a întâmplat exact în momentul incendiului de la maşina lui Carlos (Sainz/Ferrari), dar am ştiut că este o problemă de acceleraţie şi nu una de motor. A fost dificil de gestionat mai ales la viteză mică, dar noi am reuşit să o scoatem la capăt", a adăugat el.

"Dar am avut probleme de două ori în ultimele cinci curse, iar astăzi a fost maşina lui Carlos. Trebuie să rezolvăm această problemă cât mai repede posibil", a mai spus Leclerc.

Spaniolul Carlos Sainz, celălalt pilot al lui Ferrari, a abandonat după ce maşina i-a luat foc şi a ieşit cu mare greutate din monopost.

Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat duminică Marele Premiu de Formula 1 al Austriei, a 11-a etapă a Campionatului mondial, care a avut loc pe circuitul de la Spielberg, devansându-l pe olandezul Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en-titre şi liderul la zi în clasamentul piloţilor, plecat din pole-position, după o cursă extrem de strânsă şi indecisă până la ultimul tur.

Locul al treilea a fost ocupat de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes).
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri