Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Este lege, iar Klaus Iohannis trebuie să o promulge: Câte ore poate sta un elev la școală și ce drepturi are

Inquam Photos - George Călin
Inquam elevi studenți protest

Senatul a dat vot final pe inițiativa legislativă ce stabilește alocarea numărului de ore, în funcție de nivelul de învățământ. Astfel, elevii de școală primară vor petrece 20 de ore săptămânal în instituție, cei din ciclul gimnazial 25 de ore, iar cei din ciclul liceal 30 de ore.

Propunerea legislativă pentru modificarea art.66 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 aparține mai multor senatori și deputați PSD și a fost adoptată luni în plenul Senatului, informează mediafax.ro.

Citește și: Rareș Bogdan pulverizează PSD: De asta a atacat la baionetă independența Justiției

Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie 20 de ore pe săptămână, la învățământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și 30 de ore la învățămânmtul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate.

Proiectul mai prevede:

În unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violența psihologică-bullying.

Citește și: Răsturnare şocantă de situaţie în cazul Caracal: Ale cui sunt, în realitate, oasele găsite?

În vederea asigurării accesului la învățământul general obligatoriu, unitățile de învățământ preuniversitar au obligația de a înscrie persoanele care nu dețin un cod numeric personal.

În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic, se vor introduce sesiuni de informare/teme/cursuri de perfecționare asupra problemelor legate de violența psihologică-bullying, în vederea dobândirii de competențe în identificarea acestora și a capacității de aplicare a unor strategii educaționale potrivite.

Citește și: Autoritățile au descins în forță! Pericol mare pentru români! Ce au găsit

Instituțiile de învățământ superior de stat acordă cel puțin 10 locuri bugetate în cadrul cifrei de școlarizare aprobate absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială, în cazul în care lucrurile nu se ocupă universitățile le redistribuie către ceilalți candidați.

Violența psihologică-bullying este acțiunea sau seria de acțiuni fizice/verbale/relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere și au drept de consecință atingerea demnităților, crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradantă, umilitoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau categorie defavorizată, ori de convingerile, sexul sau orientare sexuală caracteristicile personale acțiune sau serie de acțiuni, comportamente.

Citește și: Ce se va întâmplă cu pensiile românilor – Când se va face majorarea promisă în baza Legii pensiilor

Inițiativa a fost trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis și adoptată de Camera Deputaților, în forma primită în urma reexaminării. Senatul a adoptat proiectul, luni, ca for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.