'Este o zi decisivă'. Traian Băsescu, declarație tranșantă privind direcția României

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-05-2025 10:11

Actualizat: 18-05-2025 14:03

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a votat duminică în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, declarând că ziua scrutinului reprezintă un moment crucial pentru direcția geopolitică a țării.

„O politică a Moscovei care constant, prin vectori de imagine sau analişti, au blamat ultimii 20 de ani. O să spun că nu-s buni. Adică sunt exact anii când am fost în NATO şi în Uniunea Europeană. Probabil că astăzi se va pronunţa poporul dacă a fost bine sau nu. Dacă opțiunea va fi pro-Moscova se va vota un candidat, dacă opțiunea va fi pro-euroatlantică se va vota un alt candidat. Asta e tot. E o zi decisivă”, a spus Băsescu, la ieșirea de la urne.

Pragul de 2 milioane de români la urne a fost depășit duminică, cu puțin înainte de ora 10.00.

În orașe au votat 1.512.469 alegători, iar la sate 564.333.

La secțiile de votare amenajate în România au votat 1.309.962 de persoane.

În diaspora au ales să își exprime opțiunile electorale, până la această oră, 765.372 de români. În urmă cu două săptămâni, în primul tur, până la ora 9.00 votaseră 410.266 de români.

Prezența la urne se apropie de 11%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri