Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Este OFICIAL: beneficiile canabisului au fost recunoscute de ONU

canabis

ONU a aprobat miercuri una dintre cele mai importante schimbări din ultimele decenii ale politicii sale privind drogurile, recunoscând proprietăţile medicinale ale canabisului şi eliminând această plantă de pe lista stupefiantelor cele mai periculoase, deşi consumul său în scop recreativ rămâne interzis, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Majoritatea simplă a celor 53 de state ale Comisiei ONU privind Stupefiantele - organul executiv în domeniul politicilor privind drogurile - a decis retragerea canabisului şi a derivatelor sale de pe lista nr. 4 a Convenţiei unice asupra drogurilor din 1961.

În această convenţie, canabisul era clasificat pe listele cu nr.1 şi nr. 4, cea din urmă fiind rezervată drogurilor cele mai periculoase şi plasate sub control strict, precum heroina, şi cărora li se recunoaşte o slabă valoare medicală.

Citește și: Atac SÂNGEROS la Haga: Două persoane au fost ÎNJUNGHIATE; suspectul este de negăsit

Consumul în scopuri recreative rămâne în continuare interzis şi figurează pe lista 1, alături de substanţe aflate sub control, dar cu proprietăţi terapeutice, precum morfina.

Toate statele Uniunii Europene (UE), cu excepţia Ungariei, şi multe altele pe continentul american au format o majoritate simplă de 27 de voturi pentru a aproba această schimbare, în timp ce o mare parte dintre ţările din Asia şi Africa s-au opus, cu câteva excepţii, precum India sau Maroc.

Citește și: Prima reacție a managerului spitalului groazei din Reșița: 'Pozele demonstrează neputința sistemului. A fost rândul Reșiței!'

În total, au fost 25 de voturi împotrivă şi o abţinere din partea Ucrainei.

O schimbare care va facilita cercetările

Această schimbare va facilita cercetările în domeniul canabisului, care dispune de principii active şi care au avut rezultate promiţătoare în tratamentul unor boli precum Parkinson, scleroză, dureri cronice sau forme de cancer.

Până în prezent, cercetările medicale privind utilizarea canabisului erau posibile în mod limitat, deoarece includerea sa pe lista 4 acţiona ca o frână, ca urmare a restricţiilor şi a nesiguranţei juridice determinate de diferitele criterii aplicate de fiecare ţară.

Aproximativ 50 de ţări au lansat programe de cercetare a canabisului utilizat în scop medical, iar această decizie a ONU va impulsiona acest tip de politici, precum şi cercetări pe scară largă a proprietăţilor curative ale plantei.

Argentina este un exemplu în acest sens, având în vedere că a decis în noiembrie să legalizeze culturile de marihuana pentru uz medicinal şi va permite vânzarea derivatelor sale în scopuri terapeutice.

Votul vine la doi ani după ce OMS a recunoscut utilitatea medicală a canabisului şi a recomandat retragerea sa de pe lista 4, dar menţinerea sa pe lista 1.

Recomandarea adoptată în prezent se bazează pe primul studiu realizat de OMS asupra canabisului, cel mai popular drog din lume, cu aproape 200 de milioane de consumatori în întreaga lume.

Citește și: Claudiu Florică și Dinu Pescariu SCAPĂ de dosarul Microsoft: faptele s-au PRESCRIS! Judecătorii confiscă 22 de milioane de euro

Votul a fost precedat de o amplă dezbatere şi numeroase amânări în ultimii ani, ca urmare a diferenţelor între statele care s-au arătat în favoarea schimbării şi cele au dorit menţinerea unui statu-quo. Ţările UE, cu excepţia Ungariei, alături de altele precum Argentina, Canada, Columbia, SUA, Mexic, Uruguay şi Ecuador, au sprijinit continuarea criteriului ştiinţific al ONU.

Statele care au votat împotrivă - în frunte cu Rusia, China, Brazilia şi Pakistan - sunt de părere că relaxarea controlului asupra canabisului trimite un mesaj greşit, în condiţiile în care ţări precum Canada sau Uruguay au legalizat utilizarea în scop recreativ a canabisului, cu riscul de a încălca tratatele internaţionale.

Citește și: Ludovic Orban critică Ungaria și Polonia în privința respectării statului de drept: 'Trebuie să își retragă vetoul împotriva acestor două decizii majore'

Alte state ca Mexic, Luxemburg sau Israel au lansat iniţiative legale pe aceeaşi linie.

Unele state care au votat împotrivă, printre care se numără Cuba şi Venezuela, consideră că această decizie banalizează consumul canabisului şi minimizează daunele provocate sănătăţii, precum accentuarea tulburărilor mintale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.