Este oficial! Rapid a anunțat noul antrenor - Cine va sta pe banca tehnică în prima etapă din Superligă

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 09-07-2023

Actualizat: 09-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Clubul FC Rapid a ajuns la un acord de principiu cu Cristiano Bergodi, cel care este așteptat mâine pentru a semna contractul de antrenor principal se arată într-un comunicat emis pe pagina de Facebook a clubului din Giulești.

” Antrenorul italian, un fost mare jucător al lui Lazio, a adus ultimul trofeu important al Rapidului, Supercupa României, în 2007. Cristiano Bergodi a câștigat trei trofee cu Sepsi în ultimele 14 luni, două Cupe ale României și o Supercupă a României.

"Dragi Rapidiști,

Sigur, este extrem de deranjant să fii pus în situația de a schimba antrenorul cu o săptămână înainte de începerea campionatului. Din fericire, rezolvarea ideală este la îndemână.

Domnul Cristiano Bergodi este disponibil și mi-a transmis că este onorat să redevină antrenorul Rapidului. Ne-a plăcut tuturor celor din club stilul ofensiv jucat de echipele antrenate de dânsul. Și nu numai! I-am apreciat atitudinea echilibrată, dar și discursul elegant și competent.

Este un sentiment de încredere și seriozitate pe care îl transmite, sentiment de care o echipă are mare nevoie. Mâine, îl așteptăm pe domnul Bergodi să parafeze contractul cu Rapid și să îi dăm drumul la treabă." - Dan Sucu”, se arată în comunicatul transmis de clubul Rapid.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri