Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Este un gest ipocrit' - Declarația lui Ionuț Nedelcearu, după ce a refuzat să îngenuncheze înainte de amicalul cu Anglia

News.ro
Ionuţ Nedelcearu

Doi dintre jucatorii nationalei, Ionut Nedelcearu si Nicolae Stanciu, au decis să nu îngenuncheze înaintea amicalului cu Anglia. Ionuţ Nedelcearu, fundaşul echipei naţioanle şi al formaţiei AEK Atena, consideră că este ipocrit să se creadă că datoria împotriva rasismului este îndeplinită doar respectând un ordin de a face acest gest.

"Din moment ce am aflat că refuzul meu de a îngenunchea înaintea amicalului internaţional dintre Anglia şi ţara mea a provocat comentarii negative care mă jignesc ca persoană, aş vrea doar să clarific că nu sunt rasist şi, în afară de asta, urăsc toate tipurile de rasism şi discriminări, ceva care este recunoscut de toţi cei care mă cunosc ca persoană şi ca jucător de fotbal profesionist, dar şi că nu am simţit că ar trebui să o fac dintr-o simplă obligaţie. Opinia şi atitudinea mea faţă de viaţă este că mesajele pe care noi, ca membri ai societăţii, trebuie să le transmitem împotriva rasismului ar trebui să fie mult mai clare şi ar trebui să privească toate manifestările de rasism pe care le trăim în viaţa noastră de zi cu zi. Din punctul meu de vedere, este destul de ipocrit să credem că ne îndeplinim datoria împotriva rasismului pur şi simplu respectând ordinul de a îngenunchea!", a scris în limba engleză fostul dinamovist pe contul lui de Instagram.

Anglia a învins România pentru prima dată în ultimii 51 de ani, scor 1-0 (1-0), într-un meci amical disputat, duminică, la Middlesbrough.

Cu excepţia lui Stanciu şi a lui Nedelcearu, jucătorii celor două echipe au îngenuncheat înaintea startului meciului, în semn de solidaritate cu mişcarea Black Lives Matter. O parte dintre spectatorii prezenţi pe stadionul din Middlesbrough au huiduit acest moment.

Spre nemulţumirea unei părţi a fanilor englezi, jucătorii antrenaţi de Gareth Southgate îngenunchează de un an înaintea fiecărui meci pe care-l dispută şi spun că nu vor renunţa la acest gest nici la Euro-2020.

Mijlocaşul Nicolae Stanciu a explicat, duminică seară, de ce a ales să nu îngenuncheze pentru mişcarea Black Lives Matter înaintea meciului amical al României cu Anglia. El a precizat că a refuzat gestul din solidaritate pentru colegul său de la Slavia Praga, Ondrej Kudela, suspendat pentru un incident de rasism.

"Am făcut acelaşi lucru şi cu Slavia, când am jucat cu Arsenal, în sferturile Ligii Europa, mi se pare normal, şi am decis să fac gestul pentru colegul meu de la Slavia, pentru Kudela, care fără nicio probă a fost suspendat zece etape, după meciul cu Rangers. Doar aşa pentru că un coleg al lui Kamara a auzit cuvântul acela pe care nu îl pot spune. Am decis să nu mă pun în genunchi şi nu cred că asta este soluţia", a declarat Stanciu la Pro X.

Fundaşul ceh Ondrej Kudela, 34 de ani, coechipierul lui Nicuşor Stanciu de la Slavia Praga, a fost suspendat zece meciuri după incidentul de rasism de la meciul cu Glagow Rangers, din Liga Europa. Şi mijlocaşul finlandez Glen Kamara, 25 de ani, de la Rangers, cel care a fost ţinta rasismului jucătorului ceh, a primit trei jocuri de suspendare, pentru că a ripostat, lovindu-l pe Kudela pe tunelul care duce la vestiare, după meci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.