Este un start bun, aveam nevoie de această victorie, spune Halep după prima victorie în 2021

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-02-2021

Actualizat: 01-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Simona Halep a declarat, luni, după primul meci oficial jucat în 2021 şi câştigat împotriva rusoaicei Anastasia Potapova, că avea nevoie de o victoria la debut, potrivit news.ro.

"E frumos să fiu din nou aici. Este un start bun, aveam nevoie de această victorie pentru că nu am jucat un meci oficial din octombrie şi a trecut mult timp.

Citește și: 'AFACERE' ILEGALĂ cu indemnizații pentru SPRIJIN Covid-19 DEMANTELATĂ de procurori - Persoane care falsificau acte pentru artiști, sub LUPA anchetatorilor

Am vrut să simt terenul, să simt jocul, ştiam că va fi un meci dificil. Ea loveşte foarte puternic mingea şi nu a fost uşor, dar am încercat să dau tot ce am mai bun ca să mă calific.

Am simţit că terenul şi mingile sunt puţin mai rapide, dar întotdeauna este greu să joci împotriva jucătoarelor care lovesc puternic mingea.

Toate terenurile par mai rapide când joci împotriva lor. A fost o frumoasă atmosferă, este foarte frumos să văd din nou spectatori că ne încurajează.

Citește și: Probleme MAJORE pentru fostul colonel care TĂIA și SPÂNZURA la BAD a Jandarmeriei Române - Instanța a validat probele DIICOT și stabilește începerea judecății

Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi venit. Mi-au lipsit spectatorii anul trecut şi este frumos să vezi fani întorşi în tribune", a declarat Halep.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe rusoaica Anastasia Potapova, locul 101 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Gippsland Trophy de la Melbourne.

Halep va evolua în turul al doilea cu învingătoarea din partida Laura Siegemund (Germania), locul 1 WTA, - Destanee Aiava (Australia), locul 218 WTA, beneficiară a unui wild card.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri