Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Estimăm că 3.000 de persoane au rămas la Ceuta', anunță şeful guvernului local

InfoMigrants
Ceuta Melilla

La o lună după valul de migraţie inedit în enclava spaniolă Ceuta, circa 3.000 de persoane "în situaţie ilegală" se află încă acolo, au anunţat joi autorităţile locale ale acestui mic teritoriu situat în nordul Africii, informează AFP.

"Estimăm că 3.000 de persoane, adulte şi minore, au rămas la Ceuta, dintre cele 12.000 intrate în mod ilegal în oraşul nostru pe 17 şi 18 mai", a declarat Juan Vivas, şeful guvernului local, în timpul unei conferinţe de presă.

Potrivit lui Vivas, 839 de minori se află în continuare la Ceuta, scrie Agerpres.ro.

Prefectura oraşului estimează la rândul său la circa 11.000 numărul de migranţi, aproape toţi marocani, care au intrat la mijlocul lui mai în Ceuta. Majoritatea acestor migranţi au fost expulzaţi foarte repede.

"Aceste 3.000 de persoane se află în marea lor majoritate într-o situaţie de precaritate absolută", a deplâns Vivas, denunţând o stituaţie "insuportabilă pentru oraş şi care în plus se agravează de la o zi la alta".

Vivas a îndemnat guvernul central să acţioneze "cât mai repede", "pentru ca daunele cauzate să nu fie ireparabile". Este vorba, atenţionează el, atât de "o urgenţă umanitară", cât şi de probleme "de linişte şi securitate pentru cetăţenii" enclavei.

Pe 17 şi 18 mai, enclava situată pe coasta nordică a Africii, s-a confruntat cu un val de migraţie, în urma relaxării controalelor de către Maroc, pe fondul crizei cu Madridul cu privire la primirea în Spania, pentru a fi aici tratat, a liderului Frontului Polisario. Spitalizarea lui Brahim Ghali la Logrono (nordul Spaniei) a declanşat o criză diplomatică majoră între Spania şi Maroc

Acest aflux de migranţi absolut inedit a provocat panică printre cei circa 84.000 de locuitori ai enclavei, dar şi compasiune faţă de aceşti oameni sosiţi aici în speranţa de a găsi de muncă şi a scăpa de sărăcia, şomajul şi foamea din Maroc.

Ceuta este situată pe un promontoriu în Strâmtoarea Gibraltar, în dreptul extremităţii de sud a Peninsulei Iberice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.