Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Etapa de la Zermatt-Cervinia nu va figura în programul Cupei Mondiale 2024-2025

eurosport.com
schi alpin

Etapa de la Zermatt-Cervinia nu va figura în programul viitoarei ediţii a Cupei Mondiale de schi alpin, a anunţat duminică Federaţia elveţiană de schi, după controversele din jurul acestei curse italo-elveţiene fără precedent, anulată de două ori, în 2022 şi 2023, din cauza condiţiilor meteorologice, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Federaţia internaţională de schi şi federaţiile elveţiană şi italiană au decis că nicio coborâre din Cupa Mondială nu va avea loc la Zermatt-Cervinia în sezonul 2024-2025", a precizat într-un comunicat preşedintele Federaţiei elveţiene, Diego Zuger.

"Chiar dacă totul este verde la nivel organizatoric, rămân atât de multe întrebări fundamentale în suspans cu privire la viitorul calendar al Cupei Mondiale, încât am luat decizia de a suspenda" cursa, a adăugat oficialul, confirmând astfel informaţiile din mass-media elveţiană.

Anunţat cu mare pompă la începutul anului 2022, acest proiect de coborâre transfrontalieră, deşi foarte atractiv pe hârtie, între Elveţia şi Italia, la poalele maiestuosului Matterhorn, nu a putut avea loc niciodată.

Pentru că inaugurarea "Gran Becca", care trebuia să deschidă sezonul de viteză în noiembrie, s-a ciocnit frontal cu realităţile unui gheţar greu de îmblânzit în această perioadă a anului, la peste 3.500 de metri altitudine.

La sfârşitul anului 2022, atât coborârile masculine, cât şi cele feminine au fost anulate din cauza lipsei zăpezii la capătul traseului, iar în noiembrie 2023, ninsorile şi vântul au făcut imposibilă desfăşurarea evenimentelor.

Anulările repetate au reînviat criticile privind adaptarea necesară a calendarului competiţiei. Unii sportivi au criticat în mod deschis etapa, în timp ce alţii au luat în considerare un boicot colectiv al evenimentului, dacă acesta urma să aibă loc în 2024.

Chestiunile privind adaptarea calendarului Cupei Mondiale au punctat sezonul de schi, marcat în această iarnă de anulări în serie (21 de probe anulate, doar cinci reluări), din cauza condiţiilor meteo.

Este o adevărată bătaie de cap pentru organizatori, care se confruntă cu constrângeri de mediu, logistice, economice, media şi sportive uneori incompatibile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.