Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Teodorovici dă cărțile pe față: DEZASTRUL pe care PNL l-a făcut în numai două luni

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Eugen Teodorovici zambet

Eugen Teodorovici a afirmat că în mai puțin de două luni de guvernare liberală totul este în creștere, ROBOR, ratele românilor, datoria publică, inflația, prețurile sau inechitățile sociale. Fostul ministru de Finanțe a precizat că PNL a oferit iluzii cetățenilor sub marca unei „Românii normale”.

„Iluzia continuității care aduce normalitate, unitate și bunăstare este totuna cu iluzia penelistă a schimbării, care aduce creștere economică și socială. Pentru foarte mulți oameni de bună credință preluarea guvernării de către partidul președintelui aflat în exercițiu a fost un vis împlinit și începutul speranței într-o Românie normală, în țara creșterilor posibile cu adevărat. Astfel, ca prin magie, în mai puțin de două luni de guvernare, au reușit să redea creșterii economice și sociale valențe pe care le speram uitate după aproape un deceniu de la tăierile de salarii și pensii din anul 2010”, a scris Eugen Teodorovici, sâmbătă, pe Facebook.

Citește și: Gabriela Firea a făcut anunțul!

Acesta prezintă câteva din efectele guvernării liberale.

„ROBOR-ul este în creștere. Ratele românilor sunt în creștere. Datoria publică este în creștere. Deficitul este în creștere. Inflația este în creștere. Prețurile sunt în creștere. Scăderea salariilor și pensiilor este în creștere. Diminuarea alocărilor bugetare pentru sănătate și învățământ este în creștere. Reducerea programelor de investiții este în creștere. Inechitățile sociale sunt în creștere”, a completat social-democratul.

Citește și: Lovitură grea pentru Liviu Dragnea! Omul executat de el ar putea prelua șefia PSD-ului

Senatorul PSD mai spune că din cauza lipsei de competență, sprijinită de „prostie și aroganță”, creșterea economică și socială devine o iluzie.

„Iată cum, în absența competenței și responsabilității, dar cu sprijinul prostiei și aroganței, creșterea economică și socială devine doar o iluzie a actualei puteri ce riscă să se sfârșească într-o mare deziluzie pentru cei care și-au pus toate speranțele și visele lor în conceptul "România normală". Dar cea mai mare deziluzie vine pentru cei care văd cum acest guvern învestit, încă de la început, cu patalamaua "guvern de tranziție", își aduce aportul la creșterea accelerată a diminuării democrației, prin acțiuni ce sfidează respectul față de domnia legii. Iată că acest guvern se dovedește, pe zi ce trece, un guvern care face victime prin abuzul asumării răspunderii fără simțul răspunderii”, mai spune Eugen Teodorovici.

Citește și: Ordonanță de Urgență cu dedicație pentru SRI: Școală de spioni, la secret! Guvernul Orban a bătut palma cu Eduard Hellvig

Acesta a precizat că dorește o lume în care să nu mai fie politicieni demagogi și un proiect politic care să nu fie nici de dreapta, nici de stânga.

„Îmi doresc să încetăm să mai trăim în lumea aceasta politică a iluziilor și deziluziilor pe care, în mod repetat, ni le vând și ni le confirmă oamenii politici prin efectul demagogiei, ca defect fundamental al democrației. Îmi doresc un proiect politic nou, în care nici stânga, nici dreapta, aflate într-o permanentă opoziție, să nu se mai confunde cu binele sau răul absolut și să nu mai nege realitatea economică și socială exclusiv în funcție de interesul politic imediat pe care poziția față de conducerea țării le-o oferă”, a explicat Teodorovici.

Citește și: Gabriela Firea a făcut anunțul!

Proiectul despre care vorbește social-democratul este unul bazat pe idei și măsuri pe termen lung, în orice domeniu, un demers care să nu țină cont de culoare politică.

„Îmi doresc, așa cum am spus de atâtea ori, un proiect politic fundamentat pe idei și măsuri pe termen lung, fie că vorbim de finanțele țării, de economie și mediul de afaceri, de sănătate, învățământ, protecție socială, justiție sau siguranță națională, un proiect politic care să pună, în centrul său, mai presus de orice, românii și România, dincolo de interesele partinice sau de grup și indiferent dacă acestea vin din interiorul sau din afara țării”, a conchis Eugen Teodorovici.

Citește și: Lovitură grea pentru Liviu Dragnea! Omul executat de el ar putea prelua șefia PSD-ului .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.