Eugen Tomac (PMP) acuză după votul din Parlament: 'Klaus Iohannis devine principalul autor moral al procesului de absorbție a PNL în PSD'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 15-06-2023

Actualizat: 15-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că e autorul moral al „procesului de absorbție a PNL în PSD”.

„Învestirea Guvernului Ciolacu sau fuziunea prin absorbție a PNL în PSD

PSD este un partid care „mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani… Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României”, declara, în 2019, Klaus Iohannis.

Călcând în picioare angajamentele asumate la realegerea sa ca Președinte al României, Klaus Ioahnnis a oficializat astăzi învestirea Guvernului condus de PSD, după ce îl desemnase pe Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru. Prin această decizie, șeful statului devine principalul autor moral al procesului de absorbție a PNL în PSD.

În acest context, PMP va participa activ la constituirea unei alianțe politico-electorale care va fi principala alternativă democratică la PSD, partid care a înghițit PNL”, a declarat Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri