Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Tomac, discuție privată cu Ursula von der Leyen: a aflat planurile UE, dacă Rusia va ataca Ucraina

facebook.com
Eugen Tomac

Europarlamentarul Eugen Tomac și alți membri ai PPE au avut o întâlnire cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. La final, Tomac a explicat că Uniunea Europeană pregătește un răspuns ”de o duritate fără precedent”, dacă Rusia va invada Ucraina.

”Întâlnire cu Ursula von der Leyen

Am avut ieri, alături de alți colegi din PPE, un schimb de opinii cu doamna Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene.

Am discutat, în inima cartierului european din Bruxelles, pe marginea temelor de mare actualitate de pe agenda Uniunii Europene.

Întrevederea s-a desfășurat într-un cadru restrâns și o atmosferă plăcută, prin urmare a fost o discuție deschisă, directă și foarte aplicată.

Tema principală a discuției, așa cum este firesc, a fost conflictul declanșat de Kremlin la granița cu Ucraina. Mă bucur să constat că Uniunea Europeană acționează unitar cu Statele Unite ale Americii și NATO pe temele cheie de politică externă și de securitate.

Șefa Comisiei Europene ne-a împărtășit îngrijorarea cu privire la o posibilă agravare a situației, enumerând o serie de efecte directe pe care le poate avea asupra Europei o eventuală invazie a statului vecin nouă. Începând cu sectorul energetic, care deja este puternic afectat, până la atacuri cibernetice sau campanii de dezinformare tot mai agresive.

Răspunsul UE va fi unul de o duritate fără precedent. Lista de sancțiuni la care a făcut referire Președinta Comisiei Europene este în mod cert suficient de aspră pentru a crea probleme serioase regimului Putin.

Rămâne de văzut dacă în următoarea perioadă mesajele primite din partea SUA și NATO vor determina Moscova să renunțe la invazia Ucrainei. În mod evident, un atac al Rusiei ar schimba complet relația UE-Rusia și nu numai.”, scrie Eugen Tomac.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.