Eugen Tomac: România nu poate şi nu trebuie să accepte nimic mai puţin decât restituirea celor 91,5 tone de aur şi a întregului Tezaur cultural

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 18-03-2024

Actualizat: 18-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Eugen Tomac

Rezoluția privind returnarea Tezaurului României sechestrat în Rusia votată joi în Parlamentul European a fost inițiată de europarlamentarul Eugen Tomac (PPE). Deputatul european ne-a relatat cum a reușit să aducă acest subiect pe agenda Legislativului şi ce semnificație are documentul. Eugen Tomac i-a mulțumit președintelui Traian Băsescu pentru modul în care a coordonat negocierile pe textul Rezoluției, Băncii Naționale a României pentru întregul sprijin în acest demers şi tuturor colegilor din Parlamentul European pentru sprijin.

„Sunt cu adevărat recunoscător că am reuşit să aduc în dezbaterea Parlamentului European acest subiect şi cu adevărat onorat că la finalul ei avem o Rezoluţie adoptată cu majoritate largă de voturi. Este un real succes pentru România şi exact aşa trebuie înţeles. Aceasta nu este o simplă Rezoluţie, este un document oficial prin care Uniunea Europeană şi-a asumat angajamentul de a susţine eforturile României de a-şi recupera integral Tezaurul”, a declarat Eugen Tomac.

Reacţiile de la Moscova după votul din Parlamentul European au fost multe şi foarte agresive.

„Noi avem dreptatea de partea noastră. Peste 91,5 tone de aur, aparținând Băncii Naționale a României au fost predate spre păstrare în siguranță Rusiei în perioada 1916-1917, iar asta poate fi demonstrat cu acte. Bineînţeles, Moscova nu recunoaşte această datorie, însă faptul că adoptarea Rezoluţiei a trezit reacții atât de vehemente demonstrează că am făcut exact ce trebuia şi că trebuie să continuăm cu toată forţa. Este o chestiune de demnitate naţională. România nu poate si nu trebuie să accepte nimic mai puţin decât restituirea celor 91,5 tone de aur şi a întregului Tezaur cultural”, a conchis Eugen Tomac.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri